Ştiri

Ștefan Mandachi și alți români generoși au construit 210 fântâni în Africa. Acestea asigură acces la apă potabilă pentru 100.000 de oameni

Peste 100.000 de persoane, din 17 țări africane, au acces la apă potabilă datorită lui Ștefan Mandachi și altor români generoși. Prima fântână a fost construită de antreprenor în 2021, în Uganda. În urma apelurilor sale, alți oameni de afaceri, medici, avocați și chiar instituții religioase și de învățământ s-au alăturat inițiativei. Astăzi, sunt 200 de fântâni construite și alte 12 în lucru. Costul unei fântâni este între 1.600 și 7.500 euro.

„Să construiesc fântâni în Africa este un vis pe care îl am de mulți ani. Fântâna din Uganda, prima, nu doar am finanțat-o, ci am și contribuit fizic la construcția sa. Când au aflat despre această posibilitate, prietenii mei s-au implicat și ei. Apoi, în urma postărilor de pe rețelele sociale, tot mai mulți oameni au început să îmi scrie și să doneze. În doi ani, am reușit să depășim 200 de fântâni construite! Asta înseamnă că, datorită românilor generoși, peste 100.000 de persoane au acces la apă potabilă, chiar în comunitățile lor. Întreg proiectul a fost posibil datorită pastorului Mihai Brașov. El s-a ocupat de organizare și de toată partea logistică”, spune Ștefan Mandachi.

În urma apelurilor publice, Ștefan Mandachi a strâns aproximativ 300.000 de euro pentru fântâni, în ultimii doi ani. Au contribuit oameni de afaceri, medici, avocați, biserici și școli din toate zonele României. O fântână deservește o comunitate de 500-700 de persoane, iar în prezent sunt 200 construite și alte 12 în curs de finalizare.

Potrivit UNICEF, 418 milioane de persoane de pe continentul african nu au acces la apă potabilă. 190 de milioane de copii sunt în pericol din cauza lipsei de apă.

Ștefan Mandachi vrea să ajungă la 1.000 de fântâni construite

„De când am renunțat la business-ul din HoReCa, mă ocup mai mult de acțiuni umanitare, prin Fundația Jeni Mandachi. Mi-am propus să ajungem la 1.000 de fântâni, adică jumătate de milion de persoane să nu mai fie nevoite să meargă kilometri întregi până la cel mai apropiat izvor. îi invit alături de mine pe toți oamenii de afaceri și nu numai.

Fiecare fântână are scris numele ctitorului său, iar aceasta mi se pare o moștenire formidabilă pe care o putem lăsa în urma noastră. De asemenea, este și un motiv de mândrie, pentru noi, ca țară, să avem o mie de fântâni cu numele de români”, completează antreprenorul Ștefan Mandachi.

După ce a vândut compania care deține franciza Spartan și operațiunile din domeniul hotelier, Mandachi a investit în domeniul educației și a lansat o serie de instrumente pentru dezvoltare personală pentru tineri și antreprenori – Caietul visurilor, Caietul de strategie și Cartea cu citate.

Omul de afaceri a lansat și o campanie pentru construcția de Containere educaționale „Citește!”, în zonele rurale defavorizate. Un astfel de container multifuncțional include o bibliotecă cu peste 2.000 cărți, instrumente muzicale, ateliere de muzică, pictură și film. Valoarea unui container este de 13.000 euro. Mandachi a finanțat două containere și a făcut un apel public către antreprenori să se alăture proiectului său.

În perioada următoare, va lansa o platformă de e-learning și mai multe aplicații. în paralel, pe canalul său de Youtube, Ștefan Mandachi, a urcat materiale video care însumează peste 1.000 de ore de conținut cu educație financiară și spirituală.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

12 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

12 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

12 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

13 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

14 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

17 ore ago

Acest website folosește cookies