Ştiri

Schema de tratament de succes pentru COVID-19 la spitalul cu cele mai multe vindecări din România

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara spune că noua schemă de tratament pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus, care include anticoagulante, antivirale şi antiinflamatorii, a început să funcţioneze, mai ales la cei cu forme severe de COVID-19, iar aceştia nu au mai ajuns să fie intubaţi.

Medicul Virgil Musta a declarat, pentru News.ro, că după o lună de la impunerea unei noi scheme de tratament pentru pacienţii cu COVID-19, se observă rezultate pozitive.

„Am făcut o analiză sumară în care am văzut că de aproximativ o lună, de când dăm tratatament anticoagulant precoce la pacienţii noştri, nu am mai avut bolnavi care să ajungă pe Terapie Intensivă. Toţi evoluează în forme medii sau severe ale bolii, dar nu au ajuns la intubare. Dacă ei ajung în timp util la spital, să se poată introduce corticoterapia, au şanse mai mari decât pentru cei care ajung direct pe ATI”, a spus medicul Virgil Musta.

Noua schemă de tratament este legată de procesul patogenic care intervine în boală, a mai spus medicul. „Este vorba despre terapia antivirală, unde apar o serie de noi medicamente, terapii, cum este cea cu imunoglobuline, cu plasmă, cum este Remdesivirul, la pacienţii de la Terapie Intensivă. Sunt diferite antivirale care încearcă să diminueze cantitatea de virus, care conduce la procesul inflamator.

A doua direcţie este cea de coagulare, pentru că s-a constat că este o hipercoagulitate în această boală şi inflamaţia stimulează coagulitatea. La necropsie, în ţări precum Italia şi Elveţia, care au fost mult înaintea noastră, au constatat un număr foarte mare de pacienţi care au prezentat tromboze pe vasele pulmonare. Au presupus că există aceste complicaţii şi atunci eu am studiat aceste analize ale lor şi am introdus acest tratament, ca să prevenim aceste cascade patogenice.

A treia direcţie de tratament este cea de diminuare a inflamaţiei, pentru că virusul produce o reacţie cu eliberare de toxine. Aici avem criterii bine stabilite, când dai această terapie, cum o dai. Sunt medicamente care modulează şi inhibă aceasta inflamaţie. Jocul pe care îl facem este între «când dai» şi «în ce doze dai» acest tratament”, a explicat Musta.

În acest moment, la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara mai sunt internaţi puţin peste 80 de bolnavi infectaţi cu coronavirus. Tot aici, de la începutul pandemiei, au fost vindecaţi peste 420 de pacienţi, din mai multe judeţe ale ţării.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies