Ştiri

Klaus Iohannis anunță ce măsuri vor fi obligatorii din 15 mai – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că nu este momentul să ne relaxăm prea mult şi că ne apropiem foarte rapid de numărul de 1.000 de victime ale epidemiei. El a anunţat că din 15 mai devine obligatorie purtarea măştii în spaţii închise.

Pentru deplasarea în interiorul localităţilor nu este necesară o declaraţie, dar va fi necesară pentru deplasarea în provincie, astfel de deplasări putând fi făcute pentur anumite motive.

Iohannis a anunţat şi că, într-o primă fază, serviciile religioase cu credincioşi vor fi reluate doar în aer liber, cu purtarea măştii şi cu păstrarea distanţei.

”Din păcate, epidemia Covid-19 este încă între noi. Nu este momentul să ne relaxăm prea mult. Ne apropiem de numărul de 1000 de victime ale acestei epidemii. În continuare avem în fiecare zi sute de cazuri noi, Se apropie data administrativă de 15 mai, când se termină starea de urgenţă şi vom intra în starea de alertă”, a declarat preşedintele.

”Aş menţiona ce devine obligatoriu: sunt lucruri foarte simple, dar foarte importante. Devine obligatoriu portul măştii care acoperă nasul şi gura când suntem în spaţii interioare – magazin, alte situaţii, în transportul în comun, staţia de metrou. În interior masca este obligatorie. Este obligatorie păstrarea unei distanţe de 1,5 metri între persoane, adică distanţa a două braţe”, a explicat Iohannis.

Preşedintele a mai spus că igiena mâinilor este obligatorie şi este extrem de importantă.

 

NewMoney

Recent Posts

INS: Managerii estimează creşterea preţurilor în construcţii şi în comerţul cu amănuntul

Managerii estimează creştere a activităţii în construcţii şi în comerţul cu amănuntul, o relativă stabilitate…

o oră ago

Drumul de acces către cartierul Greenfied, pe masa Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă, iar printre proiectele de pe ordinea de…

o oră ago

Sondaj INSCOP: 23,4% dintre români consideră că imigranţii din Orientul Mijlociu reprezintă o ameninţare pentru România

Mai puţin de un sfert dintre români consideră că imigranţii din Orientul Mijlociu reprezintă o…

2 ore ago

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

3 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

3 zile ago

Acest website folosește cookies