Ştiri

Rusia decide să nu mai aplice hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului

Deputaţii ruşi au adoptat marţi, în a treia şi ultima lectură, o lege care autorizează Rusia să nu mai aplice hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), după excluderea acestei ţări din Consiliul Europei (CoE) în martie, informează News.ro

”Curtea Europeană a Drepturilor Omului a devenit un instrument de luptă politică împotriva ţării noastre în mâna unor politicieni occidentali”, denunţă într-un comunicat publicat după vot, preşedintele Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin.

”Unele dintre aceste hotărâri sunt în contradicţie cu Constituţia rusă, cu valorile şi tradiţiile noastre”, afirmă el.

În baza acestei legi, Rusia nu va mai aplica hotărârile CEDO luate după data de 15 martie, când Moscova şi-a anunţat decizia de a părăsi Consiliul Europei, din care făcea parte din 1996.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies