Rusia decide să nu mai aplice hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului

Andrei Dumitru 07/06/2022 | 16:55 Ştiri
Rusia decide să nu mai aplice hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului

Deputaţii ruşi au adoptat marţi, în a treia şi ultima lectură, o lege care autorizează Rusia să nu mai aplice hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), după excluderea acestei ţări din Consiliul Europei (CoE) în martie, informează News.ro

”Curtea Europeană a Drepturilor Omului a devenit un instrument de luptă politică împotriva ţării noastre în mâna unor politicieni occidentali”, denunţă într-un comunicat publicat după vot, preşedintele Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin.

”Unele dintre aceste hotărâri sunt în contradicţie cu Constituţia rusă, cu valorile şi tradiţiile noastre”, afirmă el.

În baza acestei legi, Rusia nu va mai aplica hotărârile CEDO luate după data de 15 martie, când Moscova şi-a anunţat decizia de a părăsi Consiliul Europei, din care făcea parte din 1996.