Ştiri

România, în topul țărilor cu cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au urcat în mai cu 36,3% în zona euro şi cu 36,4% în Uniunea Europeană, comparativ cu perioada similară din 2021, iar Danemarca, România şi Estonia sunt statele membre UE în care s-a înregistrat cea mai mare creştere, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În mai, comparativ cu perioada similară din 2021, preţurile producţiei industriale au crescut în toate statele membre UE, cel mai semnificativ avans fiind în Danemarca (59,8%), România (59,2%) şi Estonia (53,1%).

Eurostat precizează că în luna mai, comparativ cu perioada similară din 2021, preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de un avans de 92,9% al preţurilor la energie, urmate de o creştere 25,4% a preţurilor bunurilor intermediare, de 13,2% pentru preţurile la bunurile de folosinţă imediată, de 9,7% pentru bunuri de folosinţă îndelungată şi de 7,8% pentru bunuri de capital.

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au urcat în mai cu 0,7% în zona euro şi cu 0,8% în Uniunea Europeană, comparativ cu luna precedentă. În aprilie, s-a înregistrat un avans de 1,2% în zona euro şi de 1,3% în UE.

Cele mai mari creşteri în mai, comparativ cu luna precedentă, s-au înregistrat în Finlanda (5,5%), Estonia (5,4%) şi Lituania (4,9%), singurele scăderi fiind în Irlanda (minus 19,4%), Slovacia (minus 4,4%), Ţările de Jos (minus 0,8%), Bulgaria şi Franţa (ambele cu minus 0,1%). România a raportat în mai un avans de 3,1%, după o expansiune de 3,3% în aprilie.

În UE, preţurile producţiei industriale s-au majorat în mai, comparativ cu luna precedentă, cu 1,7% în cazul bunurilor intermediare, cu 1,4% în cazul bunurilor intermediare, cu 0,8% în cazul bunurilor de folosinţă îndelungată, cu 0,6% în cazul bunurilor de capital şi cu 0,1% în sectorul energiei.

Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

13 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

13 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

14 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

15 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

16 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

17 ore ago

Acest website folosește cookies