Ştiri

România a ratat calificarea la turneul final al Fed Cup

România a ratat calificarea la turneul final al Fed Cup, din perioada 14-19 aprilie, care va avea loc la Budapesta. După 2-2 la meciurile de simplu, din confruntarea cu Rusia, echipa formată din Ruse și Cristian a fost învinsă de rusoaicele Anna Blinkova și Anna Kalinskaia, scor 3-6, 2-6.

Inițial, Raluca Olaru și Irina Bara erau pe listă pentru a evolua la dublu, însă, după victoria lui Jaqueline Cristian din al patrulea meci de la simplu, staff-ul României a decis să le trimită pe teren pe Gabriela Ruse și pe Jaqueline Cristian în duelul cu rusoaicele Anna Blinkova și Anna Kalinskaia.

Tricolorele au pierdut în două seturi, 3-6, 2-6, după o oră și 15 minute de joc. Potrivit TVR, meciurile au contat pentru calificarea la turneul final al Cupei Federației, iar România a pierdut cu scorul general 2-3 în fața Rusiei.

Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au câștigat câte un meci la simplu, în timp ce aceeași Ana Bogdan și Gabriela Ruse au pierdut câte un meci, tot la simplu.

Pentru jucătoarele Gabriela Ruse, Irina Bara și Jaqueline Cristian a fost prima prezență în echipa de Fed Cup a României. S-a ajuns la această formulă de echipă ca urmare a forfaiturilor declarate de Simona Halep, a doua jucătoare a lumii, Irina Begu și Monica Niculescu pentru proba de dublu, a accidentării Mihaelei Buzărnescu la umăr, sportiva fiind în perioada de recuperare, precum și a divergențelor între șefii FRT și Sorana Cârstea, care a refuzat să mai joace pentru România.

România nu a întâlnit niciodată Rusia în Fed Cup, dar a avut două confruntări cu echipele URSS, ambele pierdute: la Melbourne, în 1978 (0-3), în sferturile Grupei Mondiale și la Praga, în 1986, în turul al doilea al Grupei Mondiale.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies