Ştiri

Raluca Turcan acuză sabotajul PSD privind măsurile din starea de urgenţă pentru combaterea noului coronavirus

Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat, miercuri, la prezentarea raportului Guvernului privind măsurile din starea de urgenţă, că din partea Parlamentului au venit „multiple piedici şi obstacole populiste”, iar mare parte dintre actele normative adoptate de Executiv au fost „măcelărite” în Legislativ, fiind, astfel, îngreunată activitatea guvernamentală în efortul de a face faţă pandemiei.

„Chiar dacă noi am încercat imprimarea unei cooperări loiale între Guvern şi Parlament nu am primit acelaşi răspuns din partea Parlamentului, din nefericire, ne-au venit chiar multiple piedici şi obstacole populiste. Mare parte dintre actele normative adoptate de Guvern au fost măcelărite în Parlament, ceea ce ne-a îngreunat foarte mult activitatea guvernamentală şi mai ales efortul de a face faţă pandemiei.

Mai mult decât atât, prin amendamentele succesive aduse la ordonanţele Guvernului s-a creat o povară bugetară suplimentară, de peste 2% din PIB. Numai în anul 2020 s-a întâmplat lucrul acesta, în condiţiile în care majoritatea coagulată în jurul PSD cunoştea foarte bine situaţia financiară pe care au lăsat-o la finalul anului trecut”, a declarat Turcan, după şedinţa de guvern, prezentând raportul privind acţiunile întreprinse de Guvernul României pe perioada stării de urgenţă (16 martie -15 mai 2020).

Ea a menţionat că o parte din ce s-a câştigat în perioada stării de urgenţă a început să se piardă din cauza „unor oameni politici aroganţi”. „La aproape două luni de la încetarea stării de urgenţă, constatăm cu tristeţe că o mare parte din eforturile făcute şi din tot ceea ce am câştigat împreună pe perioada stării de urgenţă am început să pierdem de la începutul lunii iulie din cauza unor oameni politici aroganţi, iresponsabili şi care incită la nerespectarea regulilor sanitare şi care neagă vehement existenţa unui virus care a răpus atâtea vieţi”, a susţinut Turcan.

Potrivit vicepremierului, Executivul a avut puţine instrumente la îndemână, adăugând că orice măsură bună a acestuia a fost „amputată” în Parlament. „Acest Guvern a avut puţine instrumente la îndemână pentru că legislaţia pe care am plecat la drum în gestionarea acestei crize a fost una deficitară şi, pe lângă faptul că legislaţia nu ne-a ajutat, au avut grijă cei din Parlamentul României ca orice măsură bună de corectare a cadrului legislativ să fie amputată în Parlamentul României. Am avut, de asemenea, de făcut faţă la o neîncredere uriaşă în instituţiile statului român şi, atunci când oamenii nu au încredere în unele instituţii ale statului, bineînţeles că şi gradul de conformare este mai redus”, a mai susţinut Raluca Turcan.

Potrivit Agerpres, vicepremierul a subliniat însă că Guvernul a adoptat pe perioada a stării de urgenţă 34 de ordonanţe de urgenţă dedicate exclusiv gestionării perioadei respective şi a crizei sanitare şi economice, precum şi 13 hotărâri dedicate stării de urgenţă şi zeci de ordine de ministru şi alte acte subsecvente.

„Din păcate, rezultatele foarte bune obţinute în colaborarea dintre Guvern şi oameni au fost spulberate, aşa cum spuneam, de un populism ieftin, cinic, care sperăm să înceteze. Şi sperăm ca această disponibilitate a unor politicieni de a arunca în aer preocupările de sănătate ale fiecărui român să înceteze şi să avem parte într-un final de gestionare a acestei perioade de un efort comun din partea tuturor instituţiilor responsabile”, a mai spus Turcan.

Elena Marinescu

Recent Posts

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 minute ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

26 de minute ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o oră ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

6 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

8 ore ago

Acest website folosește cookies