Categories: Ştiri

Programul „social” Prima Casă a scumpit locuințele cu 25%. Ce s-ar putea întâmpla

Programul Prima Casă a distorsionat piața imobiliară, locuințele noi fiind supraevaluate cu 20-25%, este de părere Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

”Din punctul meu de vedere, cred că (programul Prima Casă, n.r.) ar trebui gradual oprit. Anul trecut a reprezentat 80% din totalul creditelor acordate pentru achiziționarea unei locuințe noi. A distorsionat semnificativ piața, în condițiile în care a fost contractat de o pătură a societății care nu are nevoie de un asemenea program – mai degrabă cu caracter social, cel puțin la începutul său”, a declarat Iancu Guda, marți, la o conferință organizată de Bursa de Valori București (BVB).

Programul Prima Casă a distorsionat, în opinia sa, cererea și oferta de locuințe, fiind accesat de persoane care și-au permis să achite și un avans de 50%, în condițiile în care scopul acestuia a fost de a facilita accesul la finanțare a persoanelor care altfel ar fi avu dificultăți în relația cu banca. Avansul este pentru Prima Casă este de 5%, cel mai mic nivel din piață. O consecință directă a disfuncționalităților acestui program a fost creșterea nesustenabilă a prețurilor locuințelor.

”Văd imobiliarele supraevaluate undeva la 20-25%. Dacă faci un calcul mediu cu chiria care poate fi încasată pe metru pătrat, pe zece ani, cu un grad de ocupare de 90% al activului și reinvestirea chiriei la un randament anualizat real de 3%, pe o clasă de active cu risc sub medie, cum ar fi obligațiuni, atunci ai ajunge la un preț mediu pe metru pătrat de maximim 1.000-1.050 de euro pe metru pătrat. Astăzi este 1.250, iar pentru rezidențiale nișate într-o zonă foarte bună acesta ajunge chiar la 2.000 de euro metrul pătrat, în timp ce fundamentele îmi indică mai degrabă un maxim de 1.500”, a explicat președintele AAFBR.

Guvernul a modificat în acest an criteriile de eligibilitate pentru clienții Prima Casă, însă bancherii sunt convinși că plafon de garanții se va epuiza.


FOTO: Laszlo Raduly

Alexandra Pele

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies