Fără categorie

Profi: Piața de retail de proximitate s-a maturizat în București, dar nu și în restul țării

Lanțul de supermarketuri Profi, recent preluat de fondul de investiții Mid Europa Partners, a inaugurat de la începutul anului 10 magazine și estimează că, deși ritmul de creștere a consumului ar putea să se domolească anul acesta, investițiile în expansiune ale jucătorilor din retailul modern nu vor fi amânate, ci, din contră, se vor accelera.

”De aceea, va fi necesar să dispui de flexibilitate și să te adaptezi rapid la cerințele pieței. Zona de proximitate va cunoaște o creștere a magazinelor cu suprafețe mici. Ce e drept, putem vorbi de maturizarea pieței de proximitate în București, nu și în restul țării. Încă nu am ajuns la potențialul maxim pe acest segment”, au spus reprezentanții Profi pentru NewMoney. De altfel, rețeaua s-a concentrat pe zona de comerț de proximitate, deschizând magazine atât în zona urbană, cât și în cea rurală.

Profi este unul dintre cei mai extinși și activi retaileri din România, anul trecut inaugurând 134 de magazine. Pentru anul acesta, compania vrea să mai pună pe harta retailului modern din România încă 200 de magazine, în toate cele trei formate, Standard, City și Loco. ”Potențialul de expansiune rămâne ridicat”, mai afirmă reprezentanții retailerului.

Rețeaua de magazine a fost protagonista celei mai mari tranzacții din retailul românesc, după ce fondul de investiții Mid Europa Partners a semnat un acord de preluare a Profi de la fondul Enterprise Investors, pentru 533 de milioane de euro.

Profi, care are peste 11.500 de angajați, estima recent venituri de 800 de milioane de euro în 2016.

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, indicatorul care măsoară cel mai bine consumul privat, a crescut cu peste 14% în primele 11 luni ale anului trecut, potrivit Institutului Național de Statistică. Pentru anul acesta, ritmul de creștere a consumului este estimat să se mai tempereze. Potrivit unu studiu anterior al analiștilor de la KeysFin, temperarea consumului este principala provocare a managerilor în 2017.

Citiți și: Retail-viteză: cât loc mai este pentru noi magazine pe o piață de 10 miliarde de euro


Foto: Mediafax

 

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

8 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

8 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

8 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

9 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

10 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

13 ore ago

Acest website folosește cookies