Ştiri

Producătorul de suplimente alimentare și ceaiuri Alevia a investit aproape 2 milioane de euro într-un nou spațiu de producție

Alevia, compania românească specializată în producția de suplimente alimentare și ceaiuri, a finalizat lucrările pentru un nou spațiu de lucru, investiție estimată la aproximativ 2 milioane de euro.

În baza acestei extensii și a măririi spațiului de producție, compania estimează o creștere a cifrei de afaceri cu minim 20% anual în următorii 5 ani.

Astfel, în planul de investiții al companiei se regăsește achiziția unei hale cu o suprafață de 2.000 metri pătrați și, mai recent, încă una alăturată de 1.000 de metri pătrați, în total 3.000 de metri pătrați. Hala de 2.000 de metri pătrați găzduiește depozitul de livrări, care a fost relocat din vechiul spațiu de depozitare, secția de ceaiuri și trei noi linii de producție, iar cea de 1.000 de metri pătrați găzduiește depozitele de materie prima și de produse finite.

Suprafața noului depozit de livrări s-a mărit astfel de la 170 de metri pătrați la 600 de metri pătrați, iar depozitarea se face pe șase niveluri în loc de trei, cum era în depozitul anterior. Secția de ceaiuri dispune în prezent de o suprafață de 500 metri pătrați și pentru aceasta a fost achiziționată o serie de utilaje noi menite să dubleze capacitatea de producție.

Și numărul de angajați va crește cu circa 30-40 de persoane. În prezent, compania are 210 angajați.

Alevia a încheiat anul trecut cu afaceri de 5 milioane de euro, realizând o creștere de 17% față de 2015. Pentru acest an, compania preconizează creșterea vânzărilor cu minim 20-25%, până la circa 5,8 milioane de euro.

Portofoliul Alevia cuprinde peste 140 de tipuri de suplimente alimentare și 60 de sortimente de ceaiuri, disponibile în peste 4.000 de farmacii și magazine naturiste, lanțuri de farmacii (Catena, Dona, Sensiblu) și supermarketuri (Auchan, Lidl, Carrefour, Kaufland) din România.

 


FOTO: Alevia

Cristina Dobreanu

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

20 de ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

20 de ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

20 de ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

21 de ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

23 de ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies