Ştiri

Preşedintele Xi Jinping face un pas în spate sub presiunea protestatarilor chinezi: Varianta Omicron a coronavirusului permite ”mai multă flexibilitate”

Varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 este mai puţin letală, prin urmare ea permite ”mai multă flexibilitate” în privinţa restricţiilor, a spus preşedintele chinez Xi Jinping într-o întrevedere avută joi la Beijing cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la aproape o săptămână după izbucnirea în China a protestelor împotriva politicii ”zero COVID”.

Aceste proteste se explică prin ”saturaţia” pe care chinezii o manifestă după trei ani de pandemie şi de restricţii severe, i-a mai spus liderul chinez preşedintelui Consiliului European, aceste afirmaţii ale lui Xi Jinping fiind reproduse de un oficial european care s-a exprimat cu condiţia anonimatului.

Charles Michel a efectuat miercuri şi joi o vizită la Beijing, unde a pledat pentru folosirea vaccinurilor anti-COVID-19 în detrimentul măsurilor antiepidemice severe practicate în China în baza politicii ”zero COVID”.

”Răspunsul primit din partea preşedintelui (Xi Jinping) a fost mai degrabă de a explica de ce sunt proteste, de a se plânge că după trei ani de COVID-19 există o problemă pentru că oamenii sunt sătui. Este vorba în principal despre studenţi” care participă la proteste, a mai afirmat responsabilul european citat de AFP, potrivit Agerpres.

Încercând să tempereze aceste proteste, autorităţile locale chineze din diferite regiuni şi oraşe au început în ultimele zile să relaxeze restricţiile. Conform aceluiaşi oficial european, în discuţia cu Charles Michel preşedintele chinez a remarcat faptul că în prezent varianta dominantă a coronavirusului SARS-CoV-2 în China este Omicron, o variantă ”mai puţin letală, ceea ce face posibilă mai multă flexibilitate în restricţii”.

Protestele au început vinerea trecută după distribuirea intensă pe reţelele de socializare a unei înregistrări video care atribuie măsurilor de lockdown decesul a 10 persoane în urma unui incendiu într-un apartament din oraşul Urumqi. Ideea susţinută în înregistrare este că, din cauza restricţiilor de deplasare, o stradă îngustă era blocată de maşinile parcate şi astfel a fost îngreunată intervenţia pompierilor pentru a stinge incendiul survenit la etajul superior al unui bloc înalt.

Manifestaţiile, la care participă studenţi şi în general tineri, s-au extins rapid în marile metropole, inclusiv Shanghai şi capitala Beijing, autorităţile comuniste chineze confruntându-se astfel cu cea mai amplă mişcare de contestare după anul 1989.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies