Ştiri

Prefectul de Constanţa spune că turiştii care vor veni la mare ar putea fi testaţi de Covid-19

Prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu, afirmă că turiştii care vor veni pe litoral în acest sezon ar putea fi testaţi de Covid-19, aceasta fiind una dintre propunerile făcute, marţi, la întâlnirea pe care a avut cu hotelieri. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că primii turişti vor veni pe litoral atunci când autorităţile sanitare vor permite acest lucru.

Prefectul George Niculescu a avut, marţi, o întâlnire cu hotelierii de pe litoral, fiind analizate mai multe scenarii prin care turiştii vor putea veni în acest sezon la malul mării.

La finalul întâlnirii, George Niculescu a fost întrebat de jurnalişti când vor veni primii turişti pe litoral.

“Primii turişti pe litoral vor veni atunci când ordonanţele militare vor prevedea aceste lucruri, atunci când reglementările de la nivel central vor permite acest lucru, turiştii vor putea veni în judeţul Constanţa. Sub ce formă se va face acest lucru, sunt mai multe dezbateri aici. Până în momentul de faţă nu avem niciun fel de reglementare care să aducă lumină sub ce formă se vor desfăşura activităţile turistice în judeţul Constanţa”, a spus prefectul.

Testarea turiştilor care vin la mare

“În urma întâlnirii de astăzi s-au concluzionat câteva propuneri pe care eu le voi înainta ministerelor de resort, inclusiv Ministerului Sănătăţii. Vorbim de o posibilă testare a turiştilor când intră într-o localitate turistică, când intră într-o staţiune, o să vedem sub ce formă se poate face acest lucrul acesta”, a spus prefectul Constanţei, care a menţionat că ar fi vorba de teste rapide.

El a precizat că dacă vor fi testaţi turiştii, atunci riscul de contractare al virusului va fi restrâns.

“Lucrurile pot suporta modificări, se presupune că dacă un turist a intrat într-o staţiunea turistică şi nu este purtător de Covid, practic dacă acest test s-ar extinde pentru toate persoanele care intră în staţiune, riscul de contractare al virusului este foarte restrâns”, a mai afirmat George Niculescu.

El a mai spus că speră ca în curând lucrurile să se clafirice şi hotelierii să afle când va fi deschis sezonul estival.

“Sper ca cât mai curând lucrurile să se clarifice tocmai pentru ca operatorii economici să aibă timp în cazul în care redeschiderea sezonului se va face în curând, să aibă timp să îşi ia toate măsurile acestea în termen util şi să nu fie luaţi pe nepregătite, cumva încercăm să fim proactivi, să transmitem cât mai repede propunerile la minister”, a mai declarat George Niculescu.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

4 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

4 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

4 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies