Cărțile de educație financiară te învață să-ți gestionezi mai bine banii, astfel încât să devii mai inteligent și mai încrezător când vine vorba de bugetul personal. De asemenea, vei afla cum se fac investițiile, cum să-ți gestionezi o ipotecă imobiliară, cum să economisești pentru pensie și, în cele din urmă, cum să ai o relație sănătoasă cu banii tăi. Sigur, nu este o lectură ușoară, dar cu siguranță vei fi mulțumit la final de informațiile practice și utile.
Cadranul banilor de Robert T. Kiyosaki
Este un ghid pentru libertatea financiară care dezvăluie cum unii oameni muncesc mai puțin, câștigă mai mult și învață să devină liberi financiar. Cadranul banilor a fost scris pentru cei care sunt gata să treacă dincolo de securitatea locului de muncă și să intre în lumea libertății financiare. Este pentru cei care-și doresc să facă schimbări semnificative în viața lor și să preia controlul asupra viitorului lor financiar. Robert crede că motivul pentru care majoritatea oamenilor se luptă financiar este pentru că au petrecut ani de zile la școală, dar nu au fost niciodată învățați despre bani.
Good to great de Jim Collins
Această carte s-ar putea să nu îți ofere idei despre viața ta, dar îți va prezenta de ce unele companii sunt grozave, în timp ce altele nu. Gândește-te la următorul scenariu: ai ieșit în oraș să mănânci, iar cina și modalitatea de servire nu ți s-au părut extraordinare. Dar apoi te gândești la un alt loc în care ai mâncat și care se bucură de popularitate pe toate rețelele de socializare. Oare de ce? Ce diferențiază cele două restaurante? Această carte explorează strategiile de business care oferă succesul unor afaceri.
Tată bogat, tată sărac de Robert T.Kiyosaki
Scriitorul povestește despre ce a învățat din experiențele tatălui său și ale tatălui prietenului său. Pe unul l-a numit „Tată sărac”, iar pe celălalt „Tată bogat”. Robert T.Kiyosaki susține importanța alfabetizării financiare prin această carte și oferă reguli și principii de bază pentru a obține libertatea financiară. Bogații nu lucrează pentru bani își fac banii să lucreze pentru ei. Bogații dobândesc active în timp ce săracii dobândesc pasive.
Sfârșitul banilor și viitorul civilizației de Thomas H. Greco Jr
Sfârșitul banilor și viitorul civilizației demistifică subiectele banilor, băncilor și finanțelor prin urmărirea reperelor istorice și evolutive importante care au schimbat natura esențială a banilor. Munca magistrală a lui Greco prezintă problemele și apoi privește în viitor pentru o următoare etapă în evoluția banilor care ne poate elibera, ca indivizi și comunități, de strânsoarea actuală a puterii monetare centralizate și politizate.
Greco oferă propuneri specifice de proiectare și arhitecturi de sistem de schimb pentru sistemele financiare locale, regionale, naționale și globale. El oferă strategii pentru implementarea lor și prezintă acțiunile pe care organizațiile de bază, întreprinderile și guvernele vor trebui să le întreprindă pentru a avea succes.
După ce ți-ai întocmit lista cu cărți de citit cel mai bine ar fi să le achiziționezi dintr-un anticariat online. Într-un anticariat, prețul cărților este mai mic decât cel afișat într-o librărie. Astfel, ai ocazia să economiseaști o sumă substanțială de bani. Acest fapt îți va permite achiziționarea unui număr mai mare de volume.
Indiferent ce cărți de educație financiară ți-ai propus să citești cu siguranță le vei găsi într-un anticariat. Acolo sunt inclusiv titluri de dinainte de anul 1900. În plus, făcând cumpărăturile dintr-un anticariat vei contribui și la protejarea mediului înconjurător.
______
sursă foto: Markus Spiske on Unsplah
TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…
În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…
CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…
Acest website folosește cookies