Ştiri

Organizația Meteorologică Mondială: 2019 a fost al doilea cel mai cald an din istoria măsurătorilor

Anul 2019 a fost al doilea cel mai cald an din istoria măsurătorilor, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Meteorologiei (WMO), adăugând că temperaturile ridicate vor conduce la noi evenimente de vreme extremă, cum sunt incendiile de vegetaţie din Australia, dincolo de 2020, relatează Reuters.

Organizaţia foloseşte mai multe seturi de date, inclusiv de la NASA şi UK Memet Office.

Datele arată că temperatura medie din 2019 a fost la nivel global cu 1,1 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale, îndreptându-se spre limita convenită peste care pot fi aşteptate schimbări majore ale vieţii pe Pământ.

”Din nefericite, anticipăm să vedem mai multă vreme extremă pe parcursul anului 2020 şi în următoarele decenii, alimentată de nivelurile record al gazelor cu efect de seră care captează căldura în atmosferă”, a spus secretarul general al WMO, Petteri Taalas.

Australia, cel mai fierbinte an

Australia a avut cel mai fierbinte şi mai uscat an de la începerea măsurătorilor, creând condiţiile pentru incendiile uriaşe de vegetaţie atât de devastatoare pentru oameni, proprietăţi, animale, ecosisteme şi mediu”, a spus Taalas.

Oamenii de ştiinţă afirmă că schimbările climatice au contribuit la vremea extremă din 2019, cum a fost valul de căldură din Europa şi uraganul Dorian, care a ucis cel puţin 50 de oameni când a trecut peste Bahamas în luna septembrie.

Guvernele au convenit în Acordul de la Paris din 2015 că restricţioneze emisiile suficient de mult pentru a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius pentru nivelurile pre-industriale, peste care încălzirea globală poate avea consecinţe extrem care ar distruge recifele de corali şi cea mai mare parte din calota arctică.

Cu toate acestea, WMO a anunţat anterior că pot avea loc creşteri ale temperaturii cu 3-5 grade, dacă nu se va face nimic pentru a opri creşterea emisiilor, care au atins un nou nivel record în 2018.

Cel mai cald an înregstrat vreodată a fost în 2016, când temperatura a fost cu 1,2 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale, din cauza impactului evenimentului El Nino, potrivit WMO.


FOTO: Pixabay

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies