Ştiri

China şi SUA au bătut palma. Ce prevede primul acord comercial după 18 luni de conflict

Statele Unite şi China au semnat miercuri un prim acord comercial, care prevede eliminarea unor tarife şi creşterea achiziţiilor chineze de bunuri şi servicii americane. Decizia survine după mai bine de un an şi jumătate de tensiuni între cele mai mari două economii ale lumii, transmite Reuters.

Donald Trump, care a considerat faza întâi a acordului comercial drept un pilon al campaniei sale electorale, a afirmat că va fi de acord cu eliminarea tarifelor rămase după negocierea fazei a doua a acordului comercial. Negocierile vor începe în curând, a mai spus preşedintele, care va efectua în curând o vizită în China.

Beijingul şi Washingtonul au descris faza întâi a acordului comercial ca un pas important după luni de zile de negocieri punctate cu tarife de retorsiune care au perturbat lanţurile de aprovizionare şi au provocat temeri legate de încetinirea creşterii economiei mondiale.

”Împreună corectăm greşelile trecutului şi oferim un viitor al justiţiei economice şi securităţii pentru muncitorii, fermierii şi familiile americane”, a declarat preşedintele american Donald Trump la Casa Albă, alături de vicepremierul chinez Liu He şi alţi oficiali.

La baza acordului se află angajamentul Chinei pentru achiziţia suplimentară de bunuri, servicii şi produse agricole americane în valoare de cel puţin 200 de miliarde de dolari, în următorii doi ani, faţă de achiziţii de 186 de miliarde de dolari în 2017.

Acordul va include comenzi suplimentare pentru produse agricole de 50 de miliarde de dolari, a spus Trump, adăugând că are încredere că fermierii americani vor putea să răspundă cererii mai mari. Preşedintele a mai spus că China va cumpăra servicii americane suplimentare de 40-50 de miliarde de dolari, bunuri manufacturate de 75 de miliarde de dolari şi livrări suplimentarede energie de 50 de miliarde de dolari.

Potrivit News.ro, oficiali ai ambelor ţări au afirmat că acordul marchează o nouă eră pentru relaţiile sino-americane, dar acesta nu reuşeşte să răspundă multor diferenţe structurale care l-au determinat pe preşedintele Trump să declanşeze războiul comercial.

Între aceste probleme se află practica veche a Chinei de a subvenţiona companiile de stat şi inundarea pieţelor internaţionale cu produse foarte ieftine. Trump a mai spus că China s-a angajat că ia măsuri pentru a combate pirateria şi bunurile contrafăcute şi că acordul include protejarea puternică a drepturilor de proprietate intelectuală.

Consilierul economic al Casei Albe Larry Kudlow a declarat miercuri la Fox News că acordul va adăuga 0,5 puncte procentuale la creşterea economiai americane în 2020 şi 2021. Unii analişti şi-au exprimat scepticismul că acordul va înscrie relaţiile comerciale dintre SUA şi China pe o nouă traiectorie.

Faza întâi a acordului comercial, convenită în decembrie, anulează tarifele americane planificate pentru telefoane, jucării şi laptopuri şi reduce la jumătate tarifele, la 7,5%, pentru bunuri din China de circa 120 de miliarde de dolari, între care televizoare, căşti Bluetooth şi încălţăminte. Vor rămâne în vigoare tarife de 25% pentru produse industriale şi componente din China de 250 de miliarde de dolari, folosite de producătorii americani.

Elena Marinescu

Recent Posts

Meme AI suferă o corecție de 30%. Investitorii se îndreaptă către WienerAI (P)

Moneda meme inspirată de Elon Musk, Meme AI, a înregistrat o scădere abruptă de aproximativ…

41 de minute ago

Cartel Alfa cere amânarea discuţiilor cu UE despre noua lege a salarizării

Legea salarizării trebuie discutată şi negociată mai întâi cu sindicatele din România, nu "negociată" cu…

47 de minute ago

Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Vladimir Putin a depus marţi jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse,…

57 de minute ago

Answear anunță repoziționarea ca brand premium și deschiderea primul concept store în fabrica Norblin din Varșovia

Answear, unul dintre cele mai cunoscute nume din piața europeană de fashion, anunță repoziționarea sa…

o oră ago

Analiză: Chiriile au crescut cu 15%, comparativ cu anul 2023

În luna aprilie a acestui an s-au înregistrat cu 10% mai puține interacțiuni între chiriași…

2 ore ago

Kaufland anunță că oferă reduceri egale cu valoare garanției recuperate la returnarea recipientelor SGR

Kaufland România derulează, în perioada 6-12 mai, o nouă campanie de încurajare a reciclării, cu…

4 ore ago

Acest website folosește cookies