Ştiri

Oracle se alătură investitorilor care vor să cumpere afacerile TikTok din Statele Unite

Oracle s-a alăturat unora dintre investitorii companiei mamă a TikTok, ByteDance, în efortul lor de a prelua operaţiunile platformei de socializare video din America de Nord, Australia şi Noua Zeelandă, potrivit unor persoane apropiate situaţiei, citate de Reuters.

O astfel de investiţie ar fi o îndepărtare de la politica Oracle, care oferă servicii în mare parte clienţilor corporativi şi generează majoritatea vânzărilor sale prin oferte cloud şi licenţe software.

Co-fondatorul şi preşedintele Oracle, Larry Ellison, este unul dintre puţinii directori din sectorul tehnologiei care îl susţin în mod deschis pe preşedintele Donald Trump, care a ordonat ByteDance să vândă TikTok, pe fondul îngrijorărilor legate de siguranţa datelor personale ale consumatorilor americani.

Oracle lucrează împreună cu unii investitori ai ByteDance, între care General Atlantic şi Sequoia Capital, la o ofertă de preluare a activelor TikTok. Această ofertă ar concura o ofertă din partea Microsoft, au spus sursele.

ByteDance, TikTok, Oracle, General Atlantic şi Sequoia au refuzat să comenteze.

Și Twitter e în cursă pentru achiziționarea TikTok

Twitter a abordat la rândul său ByteDance pentru a-şi exprima interesul pentru achiziţia operaţiunilor americane ale TikTok, dar şansele sale sunt considerate reduse din cauza mărimii sale mici şi a atenţiei autorităţilor de reglementate pentru o astfel de combinaţie, potrivit declaraţiilor unor surse de la începutul acestei luni.

Preşedintele Trump a spus că va susţine orice efort al Microsoft de a cumpăra operaţiunile americane ale TikTok, dacă guvernul SUA va primi o ”parte substanţială” a sumei oferite, dar a afirmat şi că există alţi cumpărători interesaţi.

Trump a dat termen ByteDance 45 de zile pentru a conveni vânzarea TikTok, înainte de a interzice tranzacţiile cu TikTok sau ByteDance.

În afară de TikTok, Trump a emis un ordin care va interzice tranzacţiile cu WeChat, deţinută de grupul chinez Tencent Holding.

NewMoney

Recent Posts

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 ore ago

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la…

5 ore ago

Studiu Revolut: Cum vor petrece europenii concediul din acest an

Revolut a întrebat 15.000 de respondenți din 15 țări, inclusiv 1.000 de români, care sunt…

5 ore ago

Indotek Group investește 16 milioane de euro în Plaza M

Indotek Group, conglomeratul pan-european de investiții imobiliare cu sediul la Budapesta, a anunțat relansarea Plaza…

6 ore ago

Google a plătit 20 de miliarde de dolari în 2022 pentru a fi motorul de căutare implicit în Safari

Procesul SUA vs Google se apropie de final, dar încă mai oferă informaţii necunoscute până…

6 ore ago

Studiu: Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75%…

6 ore ago

Acest website folosește cookies