Ştiri

Olimpiadele şcolare şi a competiţiile sportive, suspendate de ministrul Educaţiei

Desfăşurarea tuturor olimpiadelor şcolare judeţene şi regionale, precum şi a competiţiilor sportive a fost suspendată, până la o dată care va fi anunţată ulterior, în urma unei decizii a ministrului Educaţiei, Monica Anisie, ca măsură de prevenire a îmbolnăvirilor.

Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a convocat o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali şi inspectorii şcolari generali adjuncţi în care s-au discutat măsurile de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu COVID-19 în unităţile de învăţământ.

Potrivit MEC, ministrul a subliniat importanţa dotării şcolilor cu săpun şi dezinfectant, iar inspectorii trebuie să se asigure de existenţa acestora, monitorizând situaţia.

„Ca o măsură de prevenire a îmbolnăvirii, ministrul educaţiei şi cercetării a hotărât suspendarea desfăşurării tuturor olimpiadelor şcolare judeţene şi regionale, precum şi a competiţiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior”, scrie în comunicatul transmis, luni, de MEC.

În cadrul videoconferinţei a fost discutată şi Procedura şi criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19. Conform art. 4 din Hotărârea nr.7 a Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, toţi cetăţenii români care se întorc din Italia, China, Iran, Coreea de Sud, vor fi izolaţi la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Acest articol se impune şi tuturor elevilor/studenţilor/cadrelor didactice care se întorc din ţările menţionate, precizează MEC.

Totodată, inspectoratele şcolare au obligaţia de a monitoriza toate cazurile de elevi şi cadre didactice care sunt izolaţi la domiciliu şi să raporteze zilnic Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Monica Anisie a subliniat că prevederea conform căreia practica în spitale este suspendată se aplică şi în cazul elevilor de la şcolile sanitare postliceale.

„Menţionăm că suspendarea cursurilor din unităţile de învăţământ este în atributul EXCLUSIV al Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”, mai scrie în comunicat.

NewMoney

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

2 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

3 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

4 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

5 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

6 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

7 ore ago

Acest website folosește cookies