[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Paul Pop, un ardelean campion național la juniori și tineret la 110 metri garduri, aleargă acum într-o nouă cursă. Una al cărei traseu nu e nici drept, nici presărat cu garduri. Atenție, 3, 2, 1… benzinării!
„M-am întrebat ce aș putea să fac? Și mi-am amintit de proiectele pe care le-am făcut în urmă cu ceva vreme cu benzinăriile Rompetrol“, mărturisește Pop. Fost director de vânzări, fost director general și președinte al Consiliului de Administrație al Rompetrol Downstream, a contribuit la clădirea aproape de la zero a rețelei de benzinării a grupului. Ulterior, și-a făcut propriul business de distribuție a carburanților – Rottco Consult, o companie cu mai puțin de 20 de angajați, care a ajuns în 2015 la o cifră de afaceri de 453 de milioane de lei (aproape 100 de milioane de euro). Iar acum vrea să construiască o nouă rețea.
PRIMELE SINAPSE. Marea oportunitate a momentului o vede printre oile rătăcite ale turmei de 600 de benzinării independente dintr-un total de 2.000 de puncte de alimentare cu benzină și motorină din România. Apariția și expansiunea agresivă a marilor lanțuri de distribuție a carburanților i-au făcut pe benzinarii particulari să piardă lupta pentru cotă de piață. O luptă pierdută nu este însă neapărat și un război pierdut, astfel că Pop crede că, dacă va reuși să îi adune sub o singură umbrelă, toată lumea va avea de câștigat.
„Le propun o chestie prin care să înțeleagă faptul că sunt izolați“, spune Pop, referindu-se la patronii de benzinării independente. Practic, a văzut în lipsa lor de organizare o oportunitate de afaceri. Atât pentru ei, cât și pentru el. Până acum, a reușit să convingă proprietarii a peste 30 de stații să facă parte din noul lui proiect, Rottco Synergy.
Dar planul inițial al lui Pop a reușit parțial. Cel puțin deocamdată. Ideea întregului proiect este atragerea a 100-150 de benzinării particulare din cele 600 câte sunt răspândite în toată țara, într-o entitate integrată, cu centrul de comandă în birourile Rottco. „Planul 1, Synergy pentru stații de oraș, și planul 2, servicii pentru flote. M-am îndreptat înspre serviciile de flotă“, spune Pop. Scopul e să îi convingă pe operatorii de flote auto să alimenteze în benzinăriile Rottco Synergy. „Dacă luăm din piață 2%, cu 50 de stații, asta înseamnă o creștere de 30% pentru ei“, explică Pop.
O PROBLEMĂ DE PERCEPȚIE. Primul pas al acestui proiect este integrarea informatică a stațiilor. Ceea ce înseamnă că fiecare benzinărie trebuie să investească în dotări, iar asta i-a făcut pe unii dintre patroni să fie sceptici. „Ei percep investiția ca pe un cost“, explică Pop. La o investiție de până la 10.000 de euro, aceștia și-ar putea acoperi costurile cu ratele și dobânzile la bănci dacă ar vinde 66 de litri de carburant în plus pe zi sau produse non-oil în valoare de 40 de lei.
Micii benzinari, care controlează împreună 30% din numărul total al stațiilor de distribuție din România, reușesc să aibă doar 10% din vânzările de carburanți. De ce? „Ei au o problemă majoră de percepție și nu din cauza calității produselor, ci a modului în care e făcută comunicarea și în care sunt văzuți“, crede Pop.
Partea dificilă este scoaterea micilor benzinari din izolare – o izolare în care spune că au ajuns „și din cauza concurenței dintre ei și a orgoliilor personale“ – și punerea lor pe harta flotelor de camioane care circulă la nivel național.
Decalajul dintre benzinăriile independente și cele administrate de greii industriei, precum OMV, OMV Petrom, MOL, Lukoil și Rompetrol, a tot crescut. În primul rând, marii retaileri, care „au venit cu stațiile, cu metodele și aleluia!“, și-au trecut în portofoliu benzinăriile din locurile cu vad, fie prin achiziție directă, fie prin asociere. „Ia-ți marfa de unde vrei tu, eu ți-o cumpăr, îți fac conexiunea cu flotele, tu îți încasezi banii, eu trebuie să îmi încasez banii de la flote“, rezumă Pop filosofia proiectului Rottco Synergy.
Potrivit estimărilor lui Pop, benzinăriile neafiliate marilor distribuitori au pierdut 70-80% din vânzări față de perioada 1995-2000. Dar Pop este convins că există un potențial de recuperare. Și de câștig.
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Paul Pop, pe scurt ” color=”juicy_pink”][vc_column_text]A înființat ROTTCO Consult în 2007, anul în care Dinu Patriciu a vândut pachetul majoritar de acțiuni al Rompetrol către KazMunayGas din Kazahstan.[/vc_column_text][vc_column_text]
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
FOTO: „Fiecare benzinărie independentă trebuie să facă o investiție. Dacă nu plătești, nu apreciezi”, spune Paul Pop, proprietar Rottco Consult. Sursa foto: Laszlo Raduly / NewMoney
Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…
Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…
Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…
Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…
Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…
Acest website folosește cookies