Ştiri

Moscova amenință din nou Chișinăul în problema transnistreană. Peskov: Să fie foarte atenți!

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat, luni, că relațiile dintre Rusia și Republica Moldova „sunt deja foarte tensionate” și i-a acuzat pe liderii de la Chișinău că „alunecă în isterie antirusească”. Oficialul rus a amenințat apoi guvernanții moldoveni „să fie extrem de atenţi” în ce privește chestiunea transnistreană.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că Rusia a acţionat în „mod responsabil” în ce privește așa-zisele forțe de menținere a păcii staționate în Transnistria.

„Rusia a fost şi este o parte responsabilă în ceea ce priveşte Transnistria şi continuă să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare. Dorim să-i sfătuim pe omologii noştri moldoveni să fie extrem de atenţi în această privinţă”, a mai spus Peskov potrivit EFE, citat de Agerpres.

Reacția sa vine în contextul în care noul guvern de la Chișinău a cerut „demilitarizarea Transnistriei” și evacuarea trupelor rusești din regiune.

„Relaţiile noastre cu (Republica) Moldova sunt deja foarte tensionate. Conducerea se concentrează întotdeauna pe tot ce este antirusesc, ei alunecă în isterie antirusească”, a mai declarat Dmitri Peskov.

Maia Sandu a declarat recent că Rusia are un plan pentru îndepărtarea conducerii democratice de la Chișinău printr-o lovitură de stat. Rusia, deloc o surpriză, a negat acuzațiile. Ulterior, mai mulți lideri occidentali și-au exprimat îngrijorările cu privire la presiunile imense pe care Rusia le pune pe Republica Moldova.

Elena Marinescu

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

13 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

14 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

15 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

16 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

17 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

18 ore ago

Acest website folosește cookies