Ştiri

Ministerul Sănătăţii extinde posibilităţile de pregătire a medicilor rezidenţi

Ministerul Sănătății demarează mâine procesul de repartiție a candidaților admiși  la concursul de intrare în Rezidențiat, sesiunea din 8 decembrie 2019.
Timp de trei zile, până în data de 19 decembrie 2019, toți  candidații care au obținut minim 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe țară vor alegere  locurile/posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire. Ca în fiecare an, repartiția se face prin  teleconferință.
Pentru sesiunea 2019-2020, Ministerul Sănătății a alocat, suplimentar, 2448 locuri, din care 936 pentru domeniul medicină, 1052 pentru domeniul medicină dentară și 460 pentru farmacie.
De asemenea, au fost identificate noi posibilități de pregătire, iar prin ultimele  reglementări adoptate de Guvern a fost creat și cadrul legal  care să permită formarea unui număr record de rezidenți, atât în spitalele județene, unități medicale private si unitati medico- militare.
Pentru suplimentarea numărului de locuri au fost luate în calcul toate unitățile de învățământ superior medical acreditate.
“În condițiile unei resurse umană deficitare în sistemul medical, echipa Ministerului Sănătății a îndeplinit primul obiectiv pe care l-am avut stabilit în programul de guvernare. Este prima oară, după 30 de ani, în care au fost asigurate locurile pentru toți cei care au obținut punctajul de trecere.
Am suplimentat locuri pentru mai multe specialități, în special cele deficitare, ca de exemplu pediatrie, medicină de urgență, ATI, medicină de familie, epidemiologie etc. Practic am început implementarea primelor măsuri pentru a ține tinerii rezidenți în țară”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății, potrivit unui comunicat de presă al MS.
Lista locurilor, inclusiv cele suplimentate, se găsește pe pagina oficială de rezidențiat www.rezidentiat.ms.ro.
Lista posturilor publicate inițial a rămas nemodificată.

Rezidenţiatul se va putea face şi în unităţile sanitare private

Potrivit Legii 197/31.10.2019, spitalele pot să facă de acum încolo pregătirea rezidenţilor, degrevând universităţile de numărul mare de rezidenţi existenţi.
De asemenea, o altă prevedere introdusă e referă la faptul că după promovarea examenului şi după expirarea stagiului minim aferent specialităţii, ministrul Sănătăţii confirmă prin ordin titlul de medic specialist, de medic dentist specialist sau de farmacist specialist, după caz, în cel mult 30 zile lucrătoare de la ultima zi a sesiunii de examene organizată pentru specialitatea respectivă.
MS va pune la dispoziţie o adresă de e-mail, special creată pentru cei care doresc consultanţă cu privire la alegerea locului unde îşi vor definitiva pregătirea de specialitate, precum şi un număr special de telefon. La CRUSP va exista până în luna februarie, anul viitor, un birou dedicat acestor informări şi consultări.
Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

4 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

8 ore ago

Acest website folosește cookies