Ştiri

Maria Şarapova a abandonat un meci demonstrativ din cauza aerului greu respirabil de la Melbourne

Maria Şarapova a abandonat meciul demostrativ disputat, marţi, la Melbourne, cu germana Laura Siegemund, în cadrul Kooyong Classic.

Rusoaica a început să tuşească şi a decis să părsească terenul la scorul de 7-6 (4), 5-5, pentru adversara ei.

„După două ore şi jumătate, a fost un bun avertisment pentru mine. Cred că am resimţit amândouă (n.r. – fumul)”, a declarat Şarapova.

Cu toate aceastea, bulgarul Grigor Dimitrov şi croatul Borna Corici au intrat pe teren pentru partida lor.

Australian Open, în pericol

Australian Open a început la Melbourne sub ameninţarea calităţi scăzute a aerului. Marţi, antrenamentele au fost suspendate, iar calificările, programate la ora locală 11.00, au fost amânate o oră din acest motiv.

Jucătoarea slovenă Dalila Jakupovici, parteneră de dublu a româncelor Irina Bara şi Raluca Olaru, a fost nevoită să abandoneze meciul din primul tur al calificărilor, din cauza problemelor de respiraţie avute.

Ea s-a retras de pe teren la scorul de 6-4, 5-6, cu minge de 6-6 pentru slovenă, în partida cu elveţianca Stefanie Voegele, după o oră şi 52 de minute de joc.

„Nu am mai smţit niciodată asta, mi-era frică să nu mă prăbuşesc. De aceea m-am ghemuit. Nu mai puteam să merg. La sol era mai uşor de respirat”, a declarat Jakupovici, care a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Organizatorii au anunţat că se aşteaptă ca situaţia să se îmbunătăţească pe parcursul zilei. Însă la ora locală 15.00, indicele calităţii aerului avea valoarea 350, un nivel „periculos”.

Autorităţile locale au recomandat, marţi, cetăţenilor să rămână acasă şi să închidă ferestrele. Anunţul nu îi vizează şi pe jucătorii de tenis, care evoluează la ora transmiterii acestei ştiri.

Peste 100.000 de kilometri pătraţi de vegetaţie au ars în mai multe zone ale Australiei. Cel puţin 28 de oameni au murit pe întreg teritoriul australian de la izbucnirea incendiilor, iar mii de persoane şi-au pierdut locuinţele.


Sursa: News.ro
FOTO: Wikipedia

NewMoney

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

15 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

16 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

16 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

17 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

18 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

19 ore ago

Acest website folosește cookies