Ştiri

Macron îi primeşte joi pe Boris Johnson şi pe Kyriakos Mitsotakis

Emmanuel Macron îl primeşte joi pe premierul britanic Boris Johnson, cu care urmează să discute despre Brexit şi dosarele internaţionale, înaintea G7, iar apoi pe noul şef al Guvernului grec Kyriakos Mitsotakis, a anunţat luni Palatul Elysée, relatează AFP.

Şeful statului francez îl primeşte pe premierul britanic la un dejun de lucru, precedat de o declaraţie de presă.

”Este vorba despre evocarea Brexitului, cu respectarea principiilor europene agreate de Cei 27, dar şi despre relaţia bilaterală şi ansamblul dosarelor internaţionale care implică cele două ţări ale noastre şi necesită o cooperarea strânsă (G7, Iran, Siria…)”, a precizat Elysée.

Guvernul lui Boris Johnson se declară hotărât să părăsească Uniunea Europeană (UE) la 31 octombrie, indiferent dacă reuşeşte sau nu să renegocieze acordul încheiat cu UE. La sfârşitul lui iulie, Bruxellesul i-a respins cererea de a renegocia un nou acord al Brexitului.

Înaintea întâlnirii sale cu Macron, Johnson se întâlneşte, miercuri, la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel.

Apoi, la G7, la Biarritz, în weekend, premierul britanic urmează să dicute cu preşedintele american Donald Trump, cu care speră să încheie un acord de liber-schimb ambiţios după Brexit.

Joi după-amiaza, Emmanuel Macron îl primeşte pe premierul grec Kyriakos Mitsotakis, „pentru a evoca ansamblul dosarelor europene, bilaterale şi legate de regiunea Mediteranei de est”.

”Franţa a fost mereu alături de Grecia în timpul crizei, dar şi în creşterea (economică) şi investiţii (…). Este esenţial, pentru UE şi regiune, să se consolideze acest parteneriat politic, economic şi strategic”, afirmă preşedinţia franceză.

Vizita lui Mitsotakis urmează să fie ”prima sa vizită bilaterală (…) după tradiţionala deplasare în Cipru”, a subliniat Palatul Elysée.


FOTO: Hepta/Mediafax

Sursa: News.ro

NewMoney

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

10 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

10 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

11 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

12 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

13 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

14 ore ago

Acest website folosește cookies