Ştiri

L’Oréal semnează un acord pentru achiziţionarea Aēsop. Tranzacţie de peste 2,5 miliarde de dolari

L’Oréal a anunţat semnarea unui acord cu Natura &Co pentru achiziţionarea grupului australian de cosmetice de lux Aēsop, printr-o tranzacţie cu o valoare de întreprindere de 2,525 miliarde de dolari.

Creată în 1987, Aēsop este cunoscută pentru produsele din portofoliul propriu pentru îngrijirea tenului, părului şi de îngrijire corporală.

„Cu ingredientele pe bază de plante, formulele vegane sustenabile şi servicii personalizate pentru clienţi, Aēsop a evoluat într-un brand de top cu prezenţă pe piaţa de lux la nivel mondial, în lanţuri de magazine cu produse de înfrumuseţare, precum şi în industria HoReCa”, anunţă compania L’Oréal.

Aēsop este distribuit în aproximativ 400 de puncte de vânzare în America, Europa, Australia, Noua Zeelandă şi Asia, dar şi în China, unde primul magazin a fost deschis în 2022. Brandul a înregistrat vânzări de 537 de milioane de dolari în 2022.

„Aēsop este un simbol al frumuseţii avangardiste, ale cărui produse nu sunt realizate doar cu mare grijă şi o atenţie excepţională la detalii. Aēsop explorează toate tendinţele actuale de creştere a consumului, iar L’Oréal va contribui la valorificarea potenţialului său de creştere, în special în China şi în industria de retail pentru călători”, a declarat Nicolas Hieronimus, chief executive officer, L’Oréal Group.

L’Oréal are în portofoliu 20 de branduri internaţionale diverse şi complementare, printre care şi L’Oréal Paris, Garnier, Maybelline, Vichy, La Roche-Posay, Yves Saint Laurent şi Lancôme.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies