Ştiri

L’Oreal negociază achiziţionarea brandurilor Mugler şi Azzaro de la Clarins

L’Oréal a început negocieri exclusive cu grupul Clarins privind cumpărarea brandurilor Mugler şi Azzaro, a anunţat marţi grupul francez de cosmetice, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres.

„Segmentul de parfumuri reprezintă centrul strategiei globale de creştere a diviziei L’Oreal Luxe. În acest context, am fi extrem de încântaţi să spunem bun venit brandurilor Mugler şi Azzaro. Acestea au o istorie îndelungată în lumea modei şi ar completa perfect portofoliul nostru de branduri”, a afirmat Cyril Chapuy, preşedintele L’Oreal Luxe.

Grupul francez de cosmetice nu a dat publicităţii detaliile financiare ale planificatei tranzacţii.

Brandul Azzaro a fost înfiinţat în anii ‘1960 de Loris Azzaro iar Mugler a fost fondat în anii ‘1970.

L’Oreal, care deţine branduri ca Lancome, Kiehl şi Maybelline, a raportat recent o creştere de peste 11% a vânzărilor grupului în primul trimestru din acest an, la 7,6 miliarde de euro, pe fondul rezultatelor foarte bune obţinute de L’Oreal Luxe.

L’Oreal realizează cea mai mare parte din vânzări pe pieţele emergente, în special în Asia, unde cererea consumatorilor chinezi pentru produsele cosmetice a înregistrat o creştere semnificativă în ultimii ani.

FOTO: Wikipedia

NewMoney

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

4 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

5 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

6 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

7 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

8 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

9 ore ago

Acest website folosește cookies