Ştiri

KeysFin: Scăderea comenzilor a făcut din industria metalurgică “Cenușăreasa” economiei

Creșterea economică din ultimii ani nu se vede în sectoarele grele, unde se resimt încă efectele crizei, astfel că industria metalurgică are rezultate sub așteptări, în ciuda potențialului semnificativ, potrivit KeysFin.

Cum investițiile publice în acest an sunt aproape de zero, iar cele străine se află la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani, pentru industrie 2017 este încă un an de supraviețuire. Industria chimică, cea prelucrătoare, metalurgia – sunt câteva dintre domeniile care, în ciuda potențialului semnificativ, înregistrează în continuare rezultate sub așteptări”, spun reprezentanții firmei de cercetare.

Cifra de afaceri din industria metalurgică a atins anul trecut cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, de 33,5 miliarde lei, în condițiile în care comerțul cu produse metalurgice abia a trecut de șase miliarde de lei. Spre comparație, în 2013 afacerile din metalurgie depășeau 34 miliarde de lei, iar comerțul cu produse de profil era de peste 6,65 miliarde lei.

Scăderea afacerilor din acest sector are legătură directă cu dispariția a peste 100 de companii din piață în ultimii trei ani, și cu scăderea numărului de angajați, cu aproape 1.000 în intervalul 2013-2016.

În 2014, în economia românească activau 7.694 de firme în industria metalurgică, dintre care 948 în sectorul de comerț specific, iar doi ani mai târziu statisticile Ministerului Finanțelor și Registrului Comerțului indicau existența a 7.592 de firme, dintre care 798 în sectorul de comerț.

Dacă în 2013 sectorul metalurgic angaja 6.287 de salariați, în 2016 se mai regăseau numai 5.400 angajați.

“Sectorul metalurgic este un indicator sensibil al evoluției economiei reale. Scăderea cererii la export, deciziile strategice luate de marii jucători din domeniu, care dețin sau au avut unități în România, absența unei cereri susținute de pe piața locală și, nu în ultimul rând importurile au făcut ca acest domeniu să își reducă semnificativ activitatea. Iar scăderea semnificativă a proiectelor de infrastructură publice și creșterea prețurilor materiilor prime s-au adăugat acestui cumul de provocări”, conform analiștilor KeysFin.

Cel mai important jucător din domeniu este, în continuare, Arcelor Mittal Galați, cu o cifră de afaceri, în 2016, de 3,47 miliarde de lei.

În topul firmelor urmează Alro Slatina (2,14 miliarde lei), Silcotub Zalău (1,23 miliarde de lei), TMK-Artrom (761,9 milioane lei) și Alum (556 milioane lei). În ceea ce privește comerțul cu produse metalurgice, pe primul loc în topul cifrei de afaceri este compania Mairon Galați, cu un business de 819,2 milioane lei în 2016. Rottco Consult, A-Kemi, Baurom Construct, Damila și Miras International se află pe următoarele locuri, cu afaceri între 170 milioane lei și 357 milioane lei.

Situația dificilă din acest sector este reliefată și de statistica insolvențelor. Potrivit datelor KeysFin, în ultimii trei ani luați în calcul în statistică (2014-2016), 1.258 de firme și-au declarat insolvența.

Durata medie de încasare în comerțul cu produse metalurgice era, anul trecut, de 116 zile, în creștere puternică față de 2014 (88 zile), în timp ce durata medie de plată se situa la nivelul de 145 zile (față de 141 în 2014). În sectorul producției metalurgice, plățile se făceau, anul trecut, în medie la 187 de zile, iar încasările la 93 de zile, cifre mai bune decât intervalul de referință.

„Lipsa de lichiditate din piață, alături de modul de finanțare bazat prea mult pe creditul furnizor influențează evoluția business-ului din acest sector”, mai arată sursa citată.

Potrivit acesteia, în condițiile în care principalii jucători din piață, firmele străine, și-au redus semnificativ investițiile în România preferând alte destinații strategice, șansa dezvoltării industriei stă în reînnodarea lanțurilor economice din trecut, astfel că investițiile statului ar trebui să permită funcționarea și dezvoltarea companiilor românești.


Sursa foto: Mediafax

Emil Popescu

Emil are o experiență de peste 15 ani în presa economică, din care 13 la agenția Mediafax. Pentru NewMoney scrie pe domenii precum energie, industrie și auto.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

7 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

7 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

7 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

8 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

9 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

12 ore ago

Acest website folosește cookies