Lanțul de hipermarketuri Kaufland România a inaugurat primul magazin amenajat într-un cort, în stațiunea balneoclimaterică Sovata, județul Mureș. Unitatea va sta deschisă pe tot parcursul verii, până pe 17 septembrie 2017.
Magazinul estival tip cort are o suprafață de vânzare de 1350 de metri pătrați și este adaptat nevoilor clienților aflați în vacanță.
Raioanele magazinului includ: legume și fructe, brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.
„Am ales Sovata pentru că este un important punct turistic, este primul magazin din acest oraș”, declară Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs & Comunicare, Kaufland România.
Kaufland România a încheiat anul precedent cu afaceri de 9,7 miliarde de lei (2,1 miliarde de euro), în creștere cu aproape 6% față de anul 2015.
Avansul vine în contextul în care anul trecut, compania a deschis cinci noi magazine, ajungând la finalul lui 2016 la 112 unități. Între timp, Kaufland, liderul retailului modern local, a mai deschis trei magazine, ajungând în prezent la o rețea locală de 115 hipermarketuri.
La începutul anului, reprezentanții Kaufland România, parte a grupului german Kaufland, declarau pentru NewMoney că vor să apese pedala și să aibă un ritm mai accelerat de expansiune, pe care îl vor menține și în următorii ani, deschizând cel puțin șase noi magazine.
În anul 2016, o medie de 14.070 români lucrau în cadrul Kaufland România, cu 6% mai mult în comparație cu media anului 2015.
FOTO: Kaufland
TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…
În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…
CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…
Acest website folosește cookies