Ştiri

Iohannis, mesaj pentru medici: Știm că vă e greu, dar ne uităm la voi cu speranță – VIDEO

Președintele Klaus Iohannis a transmis, marți, un mesaj către suceveni, pe care îi asigură că nu sunt singuri. Președintele le spune și medicilor și personalului medical că politicienii vor face tot ce pot pentru a le asigura materialele de protecție.

”Respectaţi ceea ce autorităţile impun, respectaţi normele de deplasare, de igienă, respectaţi normele de distanţare socială, nu ieşiţi decât atunci când este absolut necesar. Aceste măsuri sunt necesare pentru a vă proteja şi îngrădi răspândirea virsului. Suntem alături de voi”, le-a transmis președintele Iohannis sucevenilor.

Preşedintele a avut un mesaj pentru medici şi pentru personalul medical.

”Gând bun şi încurajare pentru medicii şi personalul medical. Ştim că vă este greu, dar sunteţi în prima linie, ne uităm la voi cu speranţă, cu încredere, sunteţi linia de apărare a populaţiei împotriva acestei epidemii. Ştim că nu este simplu şi că vor veni zile mai grele”, a transmis preşedintele.

El a precizat după întâlnirea cu premierul Ludovic Orban şi miniştrii Sănătăţii, Muncii şi Internelor şi cu secretarul de stat Raed Arafat, că a fost discutată situaţia din Suceava.
”Suntem conştienţi de seriozitatea pasului făcut şi de răspunderea noastră. Am discutat situaţia din spitale. Vă asigurăm că ne facem treaba. Au început să sosească materiale de protecţie, măşti, halate de protecţie, autorităţile s-au mişcat şi vor ajunge în cel mai scurt timp în spitale. Am solicitat să se facă instructajul personalului şi acest lucru se va întâmpla. Am solicitat cu maximă celeritate să lămurească alocările bugetare pentru spitale. Autorităţile îşi fac treaba şi vă rog pe toţi să ne facem treaba aşa cum se cuvine şi fiecare român să respecte normele de igienă şi distanţare socială”, a afirmat preşedintele.

Conform lui Iohannis, la întâlnire s-a discutat despre plăţile pentru şomaj tehnic, alte măsuri care se impun şi a solicitat să fie acordată atenţie cu precădere de categoriile mai vulnerabile.

”Respectaţi măsurile impuse de autorităţi, vă asigur împreună vom trece peste această perioadă grea”, a încheiat preşedintele.

NewMoney

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

8 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

8 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

9 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

10 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

11 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

12 ore ago

Acest website folosește cookies