Statul român oferă persoanelor cu dizabilități dreptul la asistenţă socială, servicii sociale, pe baza unor acte doveditoare. Dreptul la ajutor social se acordă la o lună după ce persoana a fost încadrată cu grad de handicap.
Potrivit economica.net, drepturile de care beneficiază adulţii cu handicap sunt următoarele:
O indemnizaţie lunară este oferită şi părintelui, tutorelui sau persoanei care are în ingrijire un copil cu handicap, diferentiata pentru fiecare grad de handicap in parte.
Legea privind protecţia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap include adulții și copiii cu handicap, cetățeni români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, potrivit legii, domiciliul sau reședinta în România.
Părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de ingrijirea, supravegherea şi întretinerea copilului cu handicap are, de asemenea, dreptul la o indemnizaţie.
Din 1 iulie 2018, potrivit OUG 60/2017, adulții cu handicap beneficiază de următoarele drepturi, care se menţin şi în anul 2021:
Indemnizația lunara, indiferent de venituri:
Buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:
*Indicator social de referință (ISR): unitatea exprimată în lei pe baza căreia se calculează diferite beneficii sociale în România, printre care și ajutorul social.
De la 1 iulie 2018, părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de îngrijirea, supravegherea și întreținerea copilului cu handicap beneficiazî de următoarele drepturi sociale:
Potrivit site-ului Casei Naţionale de Pensii Publice, beneficiarii pensiilor de veteran de război pot fi:
a) invalizii de război;
b) văduvele de veterani de război;
c) văduvele de război;
d) veteranii de război;
e) prizonierii de război;
f) accidentații de război în afara serviciului ordonat.
Calitatea de veteran se stabileşte, pe baza datelor din livretul militar. În lipsa unui astfel de livret, se face pe baza actelor oficiale eliberate de către organele stabilite de acest minister.
Invalizii de război trebuie să depună un proces verbal de clasare.
Prizonierii de război îşi dovedesc calitatea prin livretul militar, precum şi din orice alt document emis de Ministerul Apărării Naţionale ori de organul la care au fost reţinuţi. Dacă ei nu posedă livret militar ori nu li se poate elibera dovada necesară, calitatea de veteran de război se determină prin comisiile de reconstituire cu martori în condiţiile prevăzute de lege de către Ministerul Apărării Naţionale.
Indemnizaţiile primite de veteranii de război sunt după cum urmează:
Sporul de participare pe front, conţine o sumă fixă pentru primul an de participare pe front indiferent de numărul de luni de participare. Seadaugă şi o sumă fixă pentru fiecare lună de participare pe front ce depăşeşte un an.
Dacă veteranilor de război le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele săvârşite pe câmpul de luptă, ei sunt eligibili şi pentru o rentă. Aceste drepturi ce se acordă în funcție de tipul decorației.
Veternanii beneficiază şi de alte facilităţi, precum:
Ce acte sunt necesare pentru a dovedi calitatea de veteran sau văduvă de veteran de război
Conform legislaţiei în vigoare, pentru acordarea drepturilor veteranilor de război se vor depune la Filialele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război următoarele acte:
Pentru acordarea drepturilor în calitate de văduvă de veteran de război se vor depune la Filialele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, aceleaşi acte prevăzute mai sus, doar că vor fi aduse de soţia urmaşă.
Dacă titularul decedat avea deja stabilită calitatea de veteran de război, soţia urmaşă va depune următoarele acte:
Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…
Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…
Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…
Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…
Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…
Acest website folosește cookies