Ştiri

Floria, afaceri consolidate de 30.5 milioane de lei în 2019

Grupul Floria, unul dintre cele mai importante grupuri de firme ce activează în domeniul floristic în România, a continuat în 2019 dinamica pozitivă printr-o creștere de 38% față de anul precedent. Astfel, Grupul Floria a înregistrat o cifră de afaceri consolidată la nivel de Grup de 30.5 milioane de lei în 2019, față de 22 milioane de lei în 2018.

Motorul principal de creștere este reprezentat de distribuția națională de plante către hypermarketuri și supermarketuri, unde rulajul a crescut accelerat, de 4 ori față de valoarea înregistrată anul anterior.

„Evoluția distribuției de plante către clienții cu volume mari este o confirmare că ceea ce ne-am propus în urmă cu doi ani, respectiv să activăm ca broker de flori la nivel național pe segmentul B2B și să devenim alternativă cu know how local la brokerii de flori din Olanda, a funcționat și rămâne o direcție strategică de dezvoltare a grupului anii următori”, a declarat Adrian Ciucur, CEO Grup Floria.

Rulajul Floria.ro continuă să crească cu peste 20%

Floria.ro, divizia online a Grupului Floria a avut afaceri de 7.8 milioane de lei anul trecut, în creștere cu peste 20% față de 2018.

Traficul pe dispozitive mobile a ajuns să reprezinte peste 70% dintre vizite, iar vânzările înregistrate pe acest tip de dispozitive au depășit pentru prima dată 50% din totalul comenzilor de buchete de flori plasate pe Floria.ro.

„Schimbările și optimizările demarate anul trecut pentru a îmbunătăți experiența clienților care folosesc dispozitive mobile și-au dovedit utilitatea și necesitatea și cred că le-am făcut la momentul oportun. Evoluția accentuată a traficului pe mobile arată că e segmentul pe care trebuie să ne concentrăm în continuare pentru a fi în pas cu așteptările celor care oferă flori”, spune Marina Popescu, Director General divizie online a grupului Floria (Floria.ro).

Ce urmează: dezvoltare omnichannel

Anul acesta Grupul Floria experimentează noi canale de vânzare și dezvoltă mai multe proiecte pilot pentru a le testa potențialul pe nișe ale pieței de floristică, urmând să dezvolte preponderent proiecte în care se îmbină experiența și datele despre piața floristică și comportamentul de consum pe diverse segmente ale pieței.

„Practic, acum avem know how relevant despre preferințele clientului care oferă flori, despre preferințele clientului care preferă să aleagă buchete și flori în florării, pentru a le face cadou și pentru acasă, precum și preferințele celor care cumpără plante din hypermarket. Anul acesta ne focalizăm pe integrarea acestor atuuri pentru a dezvolta noi canale de vânzare și distribuție cu acoperire națională”, adaugă Adrian Ciucur.

InstaFlori.ro, serviciul de livrare flori pentru acasă în cutie, alături de Floria Express, florării tip insulă în hypermarketuri, sunt două dintre cele mai recente proiecte omnichannel ale grupului.

Rețeaua de florării Floria cuprinde 7 florării: 5 în București, în Piața Dorobanți, bd. Ion Câmpineanu, Afi Cotroceni, Băneasa Shopping City, Plaza România, precum și o florărie în Aeroportul Otopeni și una în Ploiești.

 

Andrei Dumitru

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

18 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

18 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

18 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

19 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

20 de ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

23 de ore ago

Acest website folosește cookies