Ştiri

Ministrul Transporturilor: Nu se pune problema lichidării TAROM

Banii necesari pentru salvarea TAROM  ar putea veni în trei luni de la Trezorerie şi chiar dacă nu se aprobă salvarea companiei nu se pune problema lichidării operatorului aerian naţional, a anunţat, miercuri, ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

„Nu se pune problema lichidării TAROM. Dacă nu se aprobă restructurarea, atunci sigur că suntem obligaţi să restituim banii respectivi. Îi primim din Trezorerie, dar nu se pune problema lichidării companiei”, a menţionat ministrul propus, răspunzând unei întrebări adresate de fostul ministru de resort Lucian Şova.

Care sunt pașii pentru redresarea TAROM

„Ce facem în perioada următoare? Finalizăm procesul de evaluare a companiei din punct de vedere al riscului de către Eximbank, avizăm la ANAF evaluarea bunurilor mobile ale aeronavelor, pentru că am reuşit să garantăm acest ajutor cu aeronavele, ceea ce nu este puţin lucru, încheiem convenţia între Ministerul Finanţelor şi TAROM, ordinul de ministru, în trei luni de zile acordăm împrumutul de trezorerie, care trebuie să transmită către ministerul nostru planul de restructurare, plan de restructurare pe care îl notificăm către Comisia Europeană”, a explicat acesta.

Potrivit lui Bode, prin aprobarea planului de restructurare, ajutorul de salvare se va transforma în ajutor de restructurare şi nu se mai rambursează.

„Prin aprobarea planului de restructurare, ajutorul de salvare se va transforma în ajutor de restructurare şi nu se mai rambursează, să lămuresc şi acest lucru. Decizia Comisiei de aprobare a planului de restructurare poate fi emisă în maximum 6 luni de la notificare, emiterea unei ordonanţe de urgenţă prin care se aprobă ajutorul de restructurare. Deci, va trebui să dăm… aşa cum am procedat pentru ajutorul de salvare să procedăm şi pentru ajutorul de restructurare. Sigur că vorbim aici de restructurarea flotei, vorbim de Direcţia Tehnică, un plan de eficientizare a activităţii acolo, de restructurare, eficientizare nu numai a Direcţiei Tehnice, ci şi a Direcţiei Comerciale, şi a acelor agenţii care foarte multe produc pierderi, din păcate”, a subliniat acesta.

Flota TAROM este îmbătrânită

În altă ordine de idei, Lucian Bode a făcut referire şi la flota TAROM.

„Sigur că pentru aeronavele noi ATR ne bucurăm să avem susţinere şi să se susţină la leasing din ceea ce produc aceste aeronave. Nu acelaşi lucru se întâmplă din păcate cu cele patru aeronave Boeing. Din păcate şi aici trebuie să intervenim să sprijinim. Din păcate s-a încheiat un contract cu Boeing pentru aeronavele Boeing MAX unde nu aveam asigurată finanţarea, nu era sustenabilă, cu un avans de 15% şi 85% la livrare. Nu ştiu de unde scoatem aceşti bani pentru că în 2018, dacă nu greşesc, s-a încheiat acel contract fără a avea sursă de finanţare. Încercăm să vindem la licitaţie – două proceduri au fost nefinalizate cu succes – de vânzare a celor 9 aeronave. Sigur că avem opţiunea ca până la sfârşitul lunii martie să le dăm pe sistemul buy-back către cei care ne livrează ATR-urile noi”, a menţionat el.

Comisia Europeană a aprobat, pe 24 februarie 2020, în conformitate cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat, planul României de a acorda un împrumut temporar în valoare de aproximativ 36,7 milioane de euro (aproximativ 176 de milioane de lei) companiei aeriene de stat TAROM.

TAROM operează în prezent pe zborurile externe şi interne cu o flotă compusă din 25 aeronave. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).


Sursa: Agerpres.ro

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

22 de ore ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

23 de ore ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

23 de ore ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

24 de ore ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

o zi ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

o zi ago

Acest website folosește cookies