Falimente și falimente

În doar câteva zile din prima jumătate a lui martie, nefastul clasament al celor mai mari falimente bancare din Statele Unite își schimba alcătuirea. Silicon Valley Bank „urca“ pe locul al doilea, în con­dițiile în care acest top nu a mai suferit modificări de la marea criză din 2007-2009. Pe de altă parte, Washington Mutual continuă să fie cea mai mare prăbușire a unei bănci din istoria modernă a Stateloe Unite. Și, cu toate că mai mulți analiști sunt de părere că, cel puțin pentru moment, nu putem vorbi de o criză bancară gene­ralizată, ci mai degrabă de un declin izolat al insti­tuțiilor de credit cu expunere către zona tech, putem pretinde că trăim vremuri istorice.

FAȚĂ ÎN FAȚĂ. Ce vă propun, în rândurile de mai jos, este să punem față în față împrejurările care au condus la producerea celor două falimente de pro­porții, de atunci și de acum. Întorcându-ne cu 15 ani în urmă, Washington Mutual (WaMu) era o bancă destul de conservatoare, cu clienți persoane fizice și companii mici. Aproape 60% din business era reprezentat de retail banking și 20% – de cardurile de credit. Creditele ipotecare reprezentau doar 14% din portofoliul său, însă acest procent relativ mic a fost suficient pentru ca întreaga afacere să colapseze către sfârșitul lui 2008.

În oglindă, Silicon Valley Bank și-a triplat activele în anii de pandemie, pentru că a devenit o destinație predilectă pentru depozitele start-upurilor din teh­no­logie inundate, după cum știm, cu miliardele de dolari ale fondurilor de venture capital. Precauți, ma­nagerii băncii au plasat o bună parte din acești bani în titluri de stat sigure, cu maturitate pe termen lung. Cu toate acestea, Silicon Valley Bank a devenit istorie, după ce, într-o singură zi, deponenții au retras 42 de miliarde de dolari.

Ce a fost în neregulă? WaMu, deși nu s-a expus nesăbuit (dacă ne uităm la întregul portofoliu) către credite ipotecare, a făcut niște greșeli care s-au dovedit în cele din urmă capitale. Înainte de toate, s-a extins agresiv într-un interval scurt de timp, lărgindu-și rețeaua de agenții inclusiv în zone sărace, cu clienți care nu se calificau pentru creditare. Or, aceștia au primit celebrele credite „subprime“. În al doilea rând, Washington Mutual a acordat prea multe împrumuturi în California, stat în care scăde­rea prețului la locuințe a fost mai accentuată decât în alte părți. E adevărat că avusese și cele mai mari vârfuri.

Prețurile locuințelor au scăzut sub valoarea cre­ditelor acordate inițial, ceea ce a dus banca într-o spirală a pierderilor și a pus-o în imposibilitatea de a mai atrage capital nou. În 2007, WaMu a raportat o pierdere de 67 de milioane de dolari – o sumă care, în sine, poate fi trecută cu vederea, dar al cărei impact crește exponențial atunci când o comparăm cu profitul de 3,6 miliarde de dolari din 2006. A fost suficient să pice Lehman Brothers în septembrie 2008 ca panica să se extindă și la deponenții WaMu, care au retras 1,6 miliarde de dolari în zece zile. Pe de altă parte, WaMu nu făcea parte din cercul select al băncilor „too big to fail“, așa că și-a dat obștescul sfârșit.

În cazul Silicon Valley Bank, lucrurile au stat cu totul altfel. Prezentă pe piață din 1983, devenise una dintre băncile preferate ale start-upurilor tehnolo­gice, nu a persoanelor fizice sau a companiilor din alte sectoare. Din momentul în care Federal Reserve a început să crească dobânda de referință pentru a calma inflația, răsfățul banilor ieftini s-a cam terminat. Astfel, companiile din tech, care pentru creștere accelerată au nevoie de mult capital, au început să dea din colț în colț și s-au văzut nevoite să umble la depozite. Or, capacitatea Silicon Valley Bank de a onora plățile era limitată de plasamentele pe termen lung în titluri de stat.

Prețul de tranzacționare al acestor instrumente investiționale cu randament mic cumpărate înainte de creșterea treptată a dobânzii-cheie are tendința să scadă, deoarece cumpărătorii lor vor să scape cât mai repede pentru a beneficia de noi oportuni­tăți cu yielduri mai tentante. Pentru Silicon Valley Bank a apărut o dublă problemă: una scriptică – a trebuit ca activele sale să fie ajustate cu noile va­lori și, doi la mână, ritmul nesperat de alert al retragerilor a determinat-o să vândă din titluri, deci să marcheze pierderea. Totul, suprapus incapacității sale de a mai aduce bani noi, a creat panica retra­gerilor în urma cărora autoritățile au oprit activitatea băncii și i-au preluat activele.

PACE ȘI RĂZBOI

Optimiștii spun că nu va fi ca în 2007-2009, pentru că marile bănci americane, precum JP Morgan, Bank of America sau City Group, nu au investit unilateral în titluri de stat, având porto­folii mult mai diversificate, deci mai puțin riscante. Pe de altă parte, nu au trecut printr-un proces de creștere accelerată (deci nesănătoasă) în timpul pandemiei.

Vestea proastă este că panica de la Silicon Valley Bank s-a extins și la Signature Bank, care a devenit al treilea cel mai mare faliment din istoria Statelor Unite. Să rămânem optimiști?