Economiștii consideră că o recesiune tehnică este aproape inevitabilă în această iarnă, dar speră că economia României va avea parte de o aterizare lină în 2023, în pofida unor vulnerabilități importante acumulate în 2022.
Economiile Europei Centrale și de Est vor decelera semnificativ în 2023, când ar urma să înregistreze un ritm de creștere de doar 0,4% din produsul intern brut (PIB), față de avansul de 4,1% din PIB în 2022, potrivit unui raport al specialiștilor de la UniCredit Research. „Anticipăm o recesiune tehnică în trimestrele următoare, din cauza scăderii puterii de cumpărare și a cererii externe, a condițiilor financiare mai stricte și a cheltuielilor fiscale mai reduse. O revenire este probabilă începând cu al doilea semestru din 2023, dacă economia Zonei Euro își revine și ea“, notează aceștia.
Specialiștii băncii italiene se așteaptă ca războiul din Ucraina să continue până în 2024, dar fără a escalada, respectiv fără a se ajunge la folosirea armelor neconvenționale sau la extinderea sa în restul Europei. Pe lângă riscurile ce decurg din conflictul militar, regiunea va fi afectată în 2023 de efectele lipsei unor politici energetice europene comune; conflicte între Comisia Europeană, Ungaria, Polonia și România, din cauza problemelor privind statul de drept; un apetit limitat pentru reforme înaintea alegerilor din Bulgaria, Polonia, Slovacia și Turcia; o criză financiară în Turcia, dacă politicile monetare și fiscale nu vor fi înăsprite după alegeri; tensiuni naționaliste în Balcanii de Vest și izolarea economică și politică a Rusiei.
Economiile emergente s-au dovedit mai reziliente decât anticipau cei mai mulți analiști. Deși războiul a afectat încrederea populației și a investitorilor, inflația a fost cea care a dus la schimbarea efectivă a obiceiurilor de consum. Gospodăriile și-au epuizat, în primul semestru, economiile acumulate în timpul pandemiei, dar activitatea economică s-a menținut pe plus și în a doua parte a anului, în special în țările unde guvernele au intervenit pentru a atenua impactul creșterii facturilor la energie.
„Deși activitatea economică a fost rezistentă în primele trei trimestre ale anului, nu ne așteptăm ca ECE (Europa Centrală și de Est, n.r.) să evite o recesiune tehnică în ultimul trimestru din 2022 și primul trimestru din 2023, dacă PIB-ul Zonei Euro se va contracta și creșterea globală va încetini în timpul iernii“, avertizează totuși specialiștii UniCredit. În opinia lor, principalele argumente de partea încetinirii economice sunt costurile ridicate ale energiei pe partea ofertei și scăderea puterii de cumpărare pe partea cererii, fenomene care se vor produce pe fondul unor condiții financiare mai stricte, generate de creșterea dobânzilor, ca răspuns la inflație, și al unor investiții publice mai reduse, cauzate de epuizarea resurselor bugetare.
Pentru România, economiștii băncii italiene anticipează un avans al PIB-ului de puțin peste 1% în 2023, precum și un deficit bugetar de aproximativ 5% din PIB. Media previziunilor făcute de analiștii financiar-bancari din România este a unei creșteri de 1,6% din PIB în 2023. Specialiștii CFA România mai prognozează totodată un deficit bugetar de 5,8% din PIB pentru 2023.
Economiile emergente din Europa se îndreaptă către o recesiune în această iarnă, pe măsură ce efectele inflației ridicate, ale condițiilor financiare stricte și ale slăbirii cererii externe își vor spune cuvântul, consideră și specialiștii companiei de consultanță Capital Economics. Inflația din România a atins în noiembrie un nivel-record al ultimilor 20 de ani, de 16,8%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Vârful ar putea fi atins în decembrie, potrivit estimărilor făcute de economiștii ING Bank România. „Presiunile asupra prețurilor în sectorul serviciilor devin din ce în ce mai proeminente și ar putea împinge banca centrală să opereze o nouă creștere (a dobânzii de politică monetară, n.r.) de 25 de puncte de bază, la 7% în ianuarie“, avertizează Valentin Tătaru, economist-șef al băncii.
Începând din ianuarie 2023, efectele de bază puternice (raportarea la rate deja ridicate ale inflației) ar trebui să împingă inflația generală la aproximativ 16%, în timp ce la sfârșitul primului trimestru am putea vedea inflația mai aproape de 15%, reiese din prognoza specialiștilor băncii olandeze. Revenirea sub 10% ar putea să nu aibă loc însă înainte de ultimul trimestru din 2023.
Dobânzile în creștere își vor pune amprenta și asupra sistemului bancar. Andrei Rădulescu, director de analiză macroeconomică al Băncii Transilvania, prognozează o temperare a ritmului de creștere a soldului creditului neguvernamental – de la 14,1% în 2022 la 7,8% în 2023, respectiv 6,7% în 2024. „În acest scenariu previzionăm temperarea dinamicii anuale a soldului creditului neguvernamental în trimestrele următoare, în contextul perspectivelor de deteriorare pentru climatul din sfera economiei reale și de majorare a costurilor reale de finanțare (pe fondul premiselor ca ritmul anual al prețurilor de consum să schimbe tendința, de la una de accelerare la una de decelerare)“, potrivit unei note transmise investitorilor.
Deși ciclurile de înăsprire monetară din Europa Centrală par a se fi încheiat, specialiștii Capital Economics nu se așteaptă la reduceri ale ratei dobânzii până în a doua jumătate a lui 2023. Andrei Rădulescu anticipează o scădere a dobânzii-cheie de politică monetară de la 6,75% pe an în 2022 la 5,5% în 2023, respectiv 5% în 2024. Economiștii ING sunt mai puțin optimiști, anticipând o scădere la doar 6,5% în 2023. În acest context, ROBOR la trei luni este anticipat să se mențină peste 7%, în vreme ce dobânzile la titlurile de stat pe zece ani vor continua să fie în apropiere de 8% pe an.
În ceea ce privește evoluțiile valutare din regiune, „monedele vor rămâne vulnerabile la o deteriorare suplimentară a apetitului pentru risc de la nivel global, riscurile fiind concentrate în Turcia, Ungaria și România“, a avertizat William Jackson, economist-șef pentru piețele emergente la Capital Economics, într-un raport de analiză transmis investitorilor. Analiștii CFA estimează o depreciere a cursului leu/euro către pragul de 5 lei/euro în următoarele șase luni, respectiv 5,0652 lei pentru un euro în următorul an.
Aceasta este inevitabilă, în pofida eforturilor Băncii Naționale a României (BNR) de a ține cursul cât mai strâns, în special din cauza deficitului foarte mare de cont curent. Din cauza dinamicii nefavorabile a balanței comerciale (în special în sectorul energetic), dar și pe fondul avansului economic puternic din primul semestru din 2022 (produs în special pe consum, respectiv pe consum din import), deficitul balanței comerciale ar putea „cocheta“ în 2022 cu niveluri nemaiîntâlnite din 2008, când a depășit 16% din PIB.
„Aceasta reprezintă o slăbiciune structurală semnificativă și va fi principalul motor din spatele unui deficit de cont curent de aproximativ 9% din PIB în 2022“, notează analiștii ING într-un alt raport. „Mai devreme sau mai târziu, o corecție a deficitului de cont curent va fi necesară. În absența unei supape funcționale a cursului de schimb, devalorizări interne destul de dureroase ar putea veni de la sine“, avertizează analiștii ING.
Pentru anul 2023, Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), cea care furnizează cifrele cu care lucrează Guvernul României, anticipează o decelerare a creșterii economice la 2,8% din produsul intern brut.
Acest articol a apărut în numărul 154 al revistei NewMoney
FOTO: Laszlo Raduly
Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…
Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…
Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…
Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…
Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…
Acest website folosește cookies