[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Circa 8% dintre imigranții din Africa și Orientul Mijlociu care vor să ajungă în Europa sunt somalezi. Evenimentele din 2011 din Africa și apoi din 2012 din Siria au dus la explozia imigrației și implicit la dezvoltarea afacerilor rețelelor de traficanți. Cei care însă se încumetă să plece în tahriib își riscă de cele mai multe ori viața în apele Mediteranei. Iar deocamdată, occidentalii nu au o soluție funcțională.
Ahmed avea 23 de ani când și-a părăsit sătucul de pe coasta de sud a Somaliei, pentru că nu avea ce să muncească. A avut nevoie de 18 zile pentru a ajunge până în orașul Dolow, la sud de frontiera etiopiană. Localnicii l-au ajutat să treacă granița fără să fie văzut de grăniceri. Intermediarii somalezi – omologii africani ai „coioților“ care îi ajută pe imigranți să treacă din SUA în Mexic – sunt primii pe care Ahmed avea să îi întâlnească dintr-un șir lung de traficanți, facilitatori și tot soiul de profitori de pe traseul imigraționist dintre Cornul Africii și Europa.
Odată aflat pe teritoriul etiopian, Ahmed s-a ascuns într-un camion cu destinația Addis Abeba. Chiar dacă urma să fie oprit la punctul de trecere și chestionat, aflase că poliția, de regulă, îi lasă pe somalezi să treacă. Până în acest punct al călătoriei, facilitatorii nu i-au cerut bani.
Somalia nu are un guvern funcțional din 1991, de când dictatorul Siad Barre a fost înlăturat. Întreaga țară este prinsă într-un război civil între miliții rivale, printre ele aflându-se și miliția radical islamistă somaleză Al Shabab, prosalafistă și cu legături cu rețeaua teroristă al-Qaeda. În acest context, locurile de muncă disponibile sunt foarte puține. Numeroși somalezi au fost nevoiți să plece spre Europa, asemenea multor refugiați africani, pe rutele de imigrare bine conturate de acum și care sunt mult mai periculoase în realitate decât ar fi putut intui Ahmed din sătucul lui.
PRIMUL PAS. Călătoria lui Ahmed este una tipică: destinația vizată este Italia, iar ruta aleasă începe adânc în Africa și se continuă prin Mediterana. Traficanții l-au adus până în apropiere de Addis și l-au ajutat să se angajeze la un restaurant pentru 20 de dolari pe lună. Pe ruta de imigrare, să muncești pentru nimic sau chiar gratis este un lucru obișnuit. Imigranții devin pentru traficanți surse de muncă ieftină. La un moment dat, a primit semnalul că trebuie să se pună în mișcare. Nu poate spune dacă toți cei pe care i-a întâlnit în Etiopia făceau parte din aceeași rețea, dar a trecut de la un traficant la altul pe tot traseul parcurs între Somalia și Libia.
Din Addis, a avut nevoie de 11 zile pentru a traversa Sahara spre nordul Sudanului. „Am plecat pe timpul nopții“, își amintește. „Nu știi niciodată unde ești și încotro mergi.“ A ajuns la un cort uriaș lângă frontiera libiană, unde a dat peste mulți imigranți trăind în condiții extrem de mizere. Acolo a aflat cât îl costă călătoria. „Unii veneau din Sudan, plătiseră 2.000 de dolari. Dar dacă vii din Somalia, suma poate ajunge și la 4.000-5.000 de dolari“, povestește Ahmed. Neavând banii, traficanții l-au ținut ostatic în cort, alături de cei care nu puteau plăti. Li se dădea să mănânce doar paste gătite cu apă nepotabilă. Apa conținea combustibil și, ca să nu bea multă și repede, primeau doar o sticlă pe zi. „Trebuia să o bei așa, nu aveai de ales“.
Primeau mereu ultimatumuri. Dacă nu plăteau într-o lună, începeau să le rupă oasele. „Unii încercau să fugă în munții din apropiere. Dacă erau prinși de traficanți, erau aduși în fața celorlalți și împușcați în cap“, povestește Ahmed. Și opt dintre ei chiar au fost uciși așa. Cum a făcut rost Ahmed de bani? „Eu nu am plătit nimic. În Somalia o mai aveam doar pe mama. Știam că o să-mi rupă oasele, așa că am fugit la miezul nopții.“ Împreună cu alți 15 bărbați a scăpat, intrând circa 150 km pe teritoriul libian. Nu avea nici mâncare, nici apă. A reușit să ajungă în Libia, dar aveau să mai treacă încă doi ani până când reușea să se urce într-o barcă cu care risca oricum să se înece în Mediterana.
PIRAȚII ȘI MAREA MIGRAȚIE. Ahmed face parte din ceea ce presa a numit Marea Migrație de secol XXI, un val sezonier de imigranți care încearcă să traverseze Marea Mediterană din Africa până în Europa în perioada mai caldă a anului. Valul a căpătat amploare mai ales din 2012, odată cu implozia statului sirian. Primăvara Arabă din 2011, care a dus la război civil în Nordul Africii și în Orientul Mijlociu, a generat sute de mii de refugiați, fapt care a alimentat și dus la dezvoltarea rețelelor africane de traficanți existente de ani de zile în regiune.
Trebuie spus că imigranții somalezi reprezintă doar o mică parte din numărul total al celor care folosesc ruta central-mediteraneeană în prezent – circa 8% (12.000 de persoane), deși numărul lor a crescut masiv în 2016, ca urmare a optimizării rutelor de traficare.
Motivul pentru care somalezii au început să folosească ruta mediteraneeană, mai lungă și mai plină de pericole, este faptul că ruta tradițională către Orientul Mijlociu, unde căutau locuri de muncă în Yemen sau Arabia Saudită, nu a mai fost funcțională. Saudiții au luat măsuri împotriva imigrației în 2013, iar războiul civil din Yemen a devenit atât de violent, încât mulți au revenit în Somalia.
Printre traficanți, pe ruta yemenită, se găsesc și pirați. Până acum, pirații de pe rutele de migrare din Africa de Est nu au intrat în atenția opiniei publice, dar, în ultima vreme, bărcile lor evită orice conflict în apele din largul Somaliei. Un motiv este și prezența navelor de război occidentale, inclusiv cele ale misiunii forțelor navale ale UE, Eunavfor Atalanta, care au rolul de a menține pacea în absența unei forțe navale somaleze. „În cazul în care șeful unui grup de pirați se gândește la un moment dat să captureze un superpetrolier pentru a obține o răscumpărare de 12 milioane de dolari, e bine de știut că această forță europeană este prin zonă“, asigură comandantul Jacqueline Sheriff, purtător de cuvânt al Atalanta. Eunavfor mai are însă ceva de făcut în apele Mediteranei: să salveze imigranți care au traversat Libia și vor să ajungă în Europa. Acordul încheiat între UE și Turcia în martie 2016 a redus semnificativ numărul migranților care traversează estul mediteraneean, dinspre Turcia spre Grecia. Au rămas însă vasele ce traversează centrul Mediteranei dinspre Libia, iar în 2016 numărul celor care și-au pierdut viața în apele mării pe această rută a fost unul record – 4.576 (față de 2.869 în 2015), potrivit datelor Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM).
Liderii statelor membre nu au reușit să cadă de acord asupra unui răspuns unitar și coerent pentru gestionarea acestui val uriaș de oameni care caută azil departe de zonele de conflict din care provin. „Migranții se lasă pe mâna traficanților periculoși pentru că nu există pârghii legale pentru a obține azil“, este de părere Florian Westphal, purtător de cuvânt al ONG-ului Medici Fără Frontiere. „Cerem ca acestor oameni să li se ofere prin mijloace legale protecția pe care altfel ajung să o caute într-un mod ilegal și atât de periculos pentru viața lor“, adaugă acesta.
Comisia Europeană a venit cu o propunere pentru a controla fenomenul printr-o schemă complexă de relocare a imigranților la nivelul tuturor statelor membre. Planul a fost amânat deoarece membrii nu au căzut de acord asupra cotei de imigranți pe care fiecare stat UE să o primească.
RUTELE LIBERTĂȚII SAU ALE MORȚII. Între timp, politica umanitară a forțelor occidentale este confuză. Eunavfor are mandat clar în Mediterana să „distrugă mașina de făcut bani a rețelelor de traficanți de oameni“, dar în faza actuală a misiunii, navele de război nu au permisiunea de a acționa în apele libiene. Așa că traficanții stau aproape de țărmul libian pentru a nu avea probleme, iar navelor occidentale nu le rămâne decât să stea pe poziții și să aștepte.
Mai mult, traficanții libieni se folosesc de navele de salvare aflate pe poziții pentru a-și promova modelul de business. Potrivit unui raport din februarie 2016 realizat de Sahan Research, un think-tank din Nairobi despre fenomenul traficului cu imigranți din estul Africii, susține că traficanții provoacă deliberat probleme pentru siguranța celor care traversează marea, obligând astfel navele de salvare să intervină. Personalul de pe o fregată de salvare germană confirmă teoria: nu-i poți lăsa să se înece, astfel că salvarea lor de către forțele occidentale reprezintă un factor de atracție pentru mulți imigranți, pentru că astfel scapă de coșmarul țărilor din care vin. Drept urmare, afacerea traficanților de imigranți a explodat, generând profituri substanțiale pentru o serie de rețele din Africa Subsahariană care alimentează cu imigranți alte rețele care acționează în Libia.
Dacă Uniunea Europeană chiar vrea să pună capăt fenomenului celor care mor înecați în Marea Mediterană, va trebui să înceapă cu aceste rețele de traficanți. Dar, până acum, europenii nu prea au făcut progrese să le înțeleagă mecanismul de funcționare. „Politica europeană de a dezintegra aceste rețele nu prea a funcționat, în parte deoarece a privit fenomenul preponderent prin prisma legalității“, este de părere Peter Tinti, cercetător în cadrul Global Initiative Against Transnational Organized Crime. „Doar că avem de-a face cu rețele extrem de fluide. Unele sunt foarte centralizate și bine organizate, altele mai puțin. Apar tot felul de oportuniști care încearcă să beneficieze facilitând circulația acestor imigranți. Ceea ce face ca totul să fie mult mai dificil de gestionat și combătut“, adaugă cercetătorul Peter Tinti.
Recent, UE a fost de acord să ajute cu 200 de milioane de dolari guvernul legitim sprijinit de Occident din Libia pentru a lupta împotriva acestui gen de trafic. Dar de când războiul civil a răvășit întreaga țară, condusă practic de două guverne rivale, șansele ca banii respectivi să producă efecte reale sunt limitate.
Eunavfor a început să pregătească forțele libiene pentru încetinirea traficanților, dar, dincolo de Libia, rețelele din estul Africii care alimentează valul de imigranți au devenit tot mai puternice și brutale.
Tinerii somalezi au o vorbă pentru plecatul spre Europa – „pleci în tahriib“, sintagmă în care cuvântul arab se traduce prin activitate ilegală. Una din schemele pentru somalezii care se încumetă să plece în tahriib este „pleci-acum-plătești-mai-târziu“, spune Peter Tinti. „Majoritatea celor care intră în această schemă se gândesc că vor plăti în momentul în care au o slujbă sau că îi așteaptă un aranjament de muncă la destinație. Ceea ce rar se întâmplă“.
BUSINESS PE KILOMETRU. Finanțatorii din acest gen de scheme țin evidența fiecărui imigrant, spune Dino Mahtani, investigator britanic din cadrul ONU și autorul raportului întocmit de Sahan Research. Aceștia știu cu exactitate rutele pe care merge un imigrant și îl pun să plătească până la ultimul cent cheltuielile de călătorie.
Ahmed habar nu avea că se află permanent pe radarul acestora în drumul său spre Europa. Cert este că a ieșit din schema „pleci-acum-plătești-mai-târziu“ când a fugit din cortul-închisoare din Sudan. Trei dintre bărbații cu care a evadat au murit de foame și de sete. Ceilalți 13 au reușit să ajungă la o localitate din deșertul libian. „Am rămas într-o moschee, unde am primit apă și ceva de mâncare“, povestește Ahmed. A reușit să ajungă până dincolo de Benghazi, când un tip înarmat l-a capturat. Aici a trăit ca sclav timp de un an. A scăpat odată cu războiul civil, când stăpânul i-a dat o armă și l-a trimis să lupte. A fugit și a ajuns la Tripoli unde a stat șase luni și a muncit în construcții pentru cineva care i-a promis că-l va ajuta să ajungă într-o barcă.
Într-o noapte din primăvara lui 2015, niște indivizi l-au dus într-o barcă de cauciuc, unde mai erau alți o sută de oameni. „Eram pe apă de 16 ore, când un imigrant cu telefon conectat la satelit a sunat la un număr italian. Barca a cedat, au fost salvați de paza de coastă italiană“, își reamintește.
Ahmed a ajuns în Sicilia în martie 2015, unde se află și acum, în tabăra de refugiați de la CARA, așteptând azil undeva în Europa. Tabăra este o fostă bază militară americană, undeva în estul Siciliei. Circa 3.000 de imigranți, majoritatea lor din Africa și Asia Centrală, trăiesc aici.
Cea mai sofisticată rețea care furnizează imigranți din Africa de Est către Libia este cea eritreană, potrivit raportului celor de la Sahan Research. Somalezul Al Hashi din Khartoum este persoana care controlează mai toate tranzacțiile financiare pentru imigranții somalezi care vor să ajungă în Libia. Este cel care conduce așa-numita Hawala, echivalentul musulman al Western Union.
Hawala este folosită în multe situații perfect legale, doar că poate fi foarte bine folosită de rețelele de trafic de persoane. Sistemul hawala este mai ieftin decât bine-cunoscutul Western Union și mai puțin transparent pentru că funcționează în afara sistemului bancar internațional.
STRATEGIA PLECĂRII ORDONATE. Din 2015, forța europeană s-a angajat să treacă la măsuri mai ferme de contracarare a traficului de imigranți în momentul în care unul dintre guvernele care conduc azi Libia va cere ajutor militar sau când ONU va declara Libia stat eșuat și va putea interveni legitim. Abia atunci, teoretic, navele de război se pot apropia de coasta libiană de unde pot obliga bărcile cu imigranți să se întoarcă la mal.
O soluție integral umanitară ar presupune rezolvarea cauzelor pentru care oamenii aleg să-și lase căminele. Ar însemna, de asemenea, ca acelora care trăiesc în locuri lovite de război sau criză să li se permită să aplice pentru azil în străinătate și astfel nu și-ar mai încredința viața traficanților.
SUA au recurs la o versiune de succes a acestei politici. După Războiul din Vietnam, ONU a inițiat un program de plecare ordonată, care, după 1980, le permitea refugiaților vietnamezi să aplice pentru azil în SUA sau în alte țări occidentale. Programul a pus capăt crizei „bărcilor“ din anii ’70. SUA au mai aplicat versiuni diferite ale respectivului plan și în alte zone lovite de criză – Haiti, Somalia sau Siria.
După mai bine de patru ani de chin, Ahmed poate sta legal în Italia. Într-o schemă de relocare, ar fi putut aplica de acasă pentru acest azil și să aștepte acolo actele necesare. Nu ar fi acceptați foarte mulți în cadrul acestei scheme, dar cei norocoși ar putea ajunge azilanți în Europa fără să mai treacă prin sclavie și prin teama de a muri înecați în apele Mediteranei, cum s-a întâmplat cu Ahmed.
Este o soluție imperfectă, dar relocarea are avantajul atât al controlului migrației masive către Europa, cât și al descurajării unei piețe în care legea cererii și ofertei funcționează ca oriunde. „Traficanții există pentru că există o cerere“, spune sec Tinti de la Global Initiative.
Din păcate, dezbaterea politică din jurul fenomenului imigraționist a fost mai curând emoțională, nicidecum pragmatică, cum ar fi trebuit, atât în Europa, cât și peste Atlantic. Din cauza resentimentelor, rezultatul este o confuzie generalizată și inacțiune a forțelor europene plasate în apele mediteraneene, situație care nu face decât să ajute la proliferarea rețelelor de facilitatori, foști pirați deveniți traficanți, sau ale prietenilor lor mult mai violenți.
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Marea morții” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Potrivit statisticilor, 13 migranți au murit în fiecare zi în 2016.[/vc_column_text][vc_column_text]PARADISUL TRAFICANȚILOR. În unele orășele din Libia, proprietarii de case fac sute de dolari pe noapte, adăpostind imigranți aflați în tranzit.
BILANȚ. Peste 100.000 de persoane au traversat Mediterana dinspre Africa spre Italia în 2016. Dintre ei, 28.000 au ajuns pe teritoriul italian, aproape 1.000 au murit înecați sau au fost dați dispăruți.
SOLUȚIA. Anul trecut, UE a aprobat un buget de 1,8 miliarde de euro pentru un plan menit să rezolve cauzele migrației africanilor, promovând securitate și dezvoltare în țările lor.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
Articol preluat din BloombergBusinessweek
de Michael Scott Moore; adaptare de Mimi Noel
FOTO: Guliver / Getty Images
Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…
Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…
Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…
Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…
Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…
Acest website folosește cookies