Preşedintele USR Cătălin Drulă l-a acuzat pe ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, de minciună şi a precizată că liberalul doreşte intenţionat să creeze o confuzie între finanţarea europeană a unui proiect de siguranţă rutieră cu licitaţia organizată de subordonaţii săi, cu dedicaţie.
„Ciocoiul Bode minte cum respiră pentru că simte că se strânge laţul. După ce săptămână trecută, eu am sesizat licitaţia făcută cu dedicaţie pentru prietenul preşedintelui, Bode a ieşit astăzi cu fumigene penibile. A făcut o conferinţă ca să inducă voit o confuzie între finanţarea europeană a unui proiect de siguranţă rutieră şi licitaţia organizată de subordonaţii lui cu dedicaţie. Faptele sunt următoarele. Poliţia Rutieră are un proiect pe fonduri europene numit „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulaţie” (cod MySmis 125180, Programul Operaţional Infrastructură Mare)”, a scris Cătălin Drulă, joi pe Facebook.
Liderul USR prezintă şi bugetul proiectului în valoare de 106.599.765,20 lei.
„Acesta prevede:
– 250 de aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor
– 4.000 de dispozitive mobile
– 1.400 de imprimante mobile termice
– 44 de sisteme electronice mobile de depistare a substanţelor stupefiante în salivă
– un sistem de colectare a datelor pentru siguranţa în trafic
– 300 de autospeciale de poliţie”, mai explică Drulă.
El mai precizează că „formal vorbind, contractul de finanţare europeană pentru proiectele de siguranţă rutieră din POIM, se semnează de către Ministerul Transporturilor şi Ministerul Afacerilor Interne”.
„Evident că am aprobat un proiect de siguranţă rutieră din fonduri europene”, mai spune Cătălin Drulă.
Fostul ministru al Transporturilor susţine că Lucian Bode minte.
„Unde minte Bode:
1. Documentele pe care le arată Bode cu detalii tehnice sunt elaborate de el şi de subordonaţii săi. Nu are nicio treabă Ministerul Transporturilor cu girofare, radare şi maşini de poliţie.
2. Nu veţi găsi semnătura mea pe vreo aşa-zisă anexă cu detalii tehnice. Anexa de care vorbeşte Bode e elaborată şi semnată de el şi subordonaţii lui.
3. Din tot proiectul, până în prezent, Bode nu s-a preocupat decât de achiziţia maşinilor, pe care le-a şi dublat la număr (au ajuns 600 – probabil avea mai multe de vândut prietenul preşedintelui).
4. Nimic din celelalte dotări nu a fost achiziţionat, mii de echipamente care trebuiau să contribuie la siguranţa rutieră. Doar maşinile cu dedicaţie. Licitaţia (achiziţia publică) este făcută de Bode şi subordonaţii săi. Responsabilitatea pentru cerinţele cu dedicaţie le aparţine 100% legal. Deci nu scapă!”, conchide Drulă.
Reacţia liderul USR vine după ce ministrul Lucian Bode a prezentat, joi, concluziile Corpului de Control în cazul achiziţiei de maşini pentru Poliţie, arătând că „licitaţia este corectă, iar domnul Drulă dezinformează cu bună ştiinţă”.
„Întregul proces de achiziţie publică s-a derulat de către autoritatea contractantă – IGPR – cu respectarea principiilor de obiectivitate, transparenţă şi legalitate”, a declarat Bode.
El a criticat afirmaţiile fostului ministru al Transporturilor Cătălin Drulă: „Drulă face acuzaţii grave, cu atac la persoană, vorbind de documente semnate de către dânsul. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns. Drulă cere DNA să se autosesizeze. Ce ar trebui să înţelegem acum? Că se autodenunţă”.
Totodată, Bode susţine că aceia care încearcă să denatureze scopul unor proiecte ale MAI încercând să obţină capital politic „prin minciuni şi dezinformări” sunt „oameni mici”.
Liderul USR Cătălin Drulă a acuzat „o licitație cu dedicație”, făcând o trecere în revistă, pe Facebook:
”Corpul de Control al ministrului Afacerilor Interne a constatat următoarele: necesitatea achiziţiei este una reală şi evidentă. Poliţia Rutieră are nevoie imperativă de mijloace performante pentru atingerea obiectivului naţional de reducere a numărului de victime ale accidentelor rutiere. Toată documentaţia tehnică a fost întocmită, analizată şi agreată de către structurile de specialitate ale MAI, ale Ministerului Transporturilor, primind totodată şi girul unui evaluator extern al Băncii Europene de Investiţii. Întregul proces de achiziţie publică s-a derulat de către autoritatea contractantă – IGPR – cu respectarea principiilor de obiectivitate, transparenţă şi legalitate, trecând prin toate filtrele instituţionale. Avizul de conformitate, fără de care nu se putea finalizat licitaţia, a fost dat de ANAP, autoritatea care supraghează toată achiziţiile din România”, a declarat Bode, joi, într-o conferinţă de presă.
Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…
Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…
Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…
Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…
Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…
Acest website folosește cookies