Ştiri

Scriitoarea franceză Annie Ernaux, laureata Premiului Nobel pentru Literatură pe 2022

Scriitoarea franceză Annie Ernaux este laureata Premiului pentru Literatură pe 2022 „pentru curajul şi acuitatea clinică cu care descoperă rădăcinile, înstrăinările şi constrângerile colective ale memoriei personale”, a anunţat, joi, Academia Suedeză.

Anul trecut, romancierul Abdulrazak Gurnah, originar din Zanzibar, a fost laureatul prestigiosului premiu.

Între anii 1901 şi 2021 au fost acordate 114 premii Nobel pentru Literatură. Numărul laureaţilor de până acum este de 118.

Cel mai tânăr laureat a fost Rudyard Kipling, care a primit distincţia în 1907, la vârsta de 41 de ani, iar cel mai în vârstă, Doris Lessing, care a primit-o în 2007, la vârsta de 88 de ani.

Niciun scriitor nu a primit premiul Nobel pentru Literatură de două ori.

Patru premii pentru Literatură au fost împărţite până acum între două persoane.

16 femei au fost laureate cu premiul Nobel pentru Literatură până în prezent.

Sezonul Nobel 2021 va continua vineri, cu premiul pentru Pace.

Laureatul premiului Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice, acordat în memoria lui Alfred Nobel, va fi anunţat pe 10 octombrie.

Valoarea premiului Nobel este de 10 milioane de coroane suedeze (aproximativ 1,1 milioane de euro). Suma este împărţită, dacă există mai mulţi laureaţi ai unui singur premiu.

Toate anunţurile sunt transmise prin streaming, pe site-ul Nobelprize.org.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

o zi ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

o zi ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

o zi ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

o zi ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

o zi ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

o zi ago

Acest website folosește cookies