Ştiri

Dr. Octavian Jurma: În 30 de zile o să avem 8.000 de cazuri COVID-19 pe zi

Medicul Octavian Jurma a atras atenţia vineri seară despre faptul că România nu are o imagine clară asupra situației epidemiologice din acest moment, din cauza testelor insuficiente.

Specialistul a explicat că, în cazul în care tulpina britanică nu devine dominantă, ne putem aștepta chiar și la 8000 de cazuri COVID pe zi la începutul lunii aprilie. „Scenariul roșu nu a fost o surpriză, era predictibil încă de săptămână trecuta cand numărul de cazuri a început sa crească.

Întrebarea este dacă mai avem județe care nu sunt în scenariul rosu. Singurul motiv pentru care încă avem județe în scenariul verde e ca acolo nu se testează. Județul Timiș n-a ieșit niciodată din scenariul rosu pentru ca niciodată n-a coborât numărul de teste.

Timișul testează de două ori mai mult la o mie de locuitori decât București și Cluj și de cinci ori mai mult decât județele care testează rezonabil. Nu avem o imagine clară care să justifice activarea sau dezactivarea unor indicatori”, a spus specialistul la B1TV.

La rata de dublare pe care o avem acum de 30 de zile, și asta, să ne înțelegem, este conservatoare, încă tulpina britanică nu a început sa fie complet dominantă, a ajuns de fapt la 50 %. Avem o rată de dublare de 30 de zile, ceea ce înseamnă că peste o luna cu precizie, la începutul lunii aprilie o sa ne uitam la 8000 de cazuri pe zi„, a explicat Octavian Jurma.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies