Ştiri

Din 2022 cresc taxele în București. Parcarea de reședință, până la 600 de lei pe an

Taxa pentru utilizarea locurilor publice cu parcări de reşedinţă creşte până la 600 de lei pe an, potrivit unui proiect privind taxele şi impozitele locale în Capitală începând cu anul 2022, adoptat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de marţi, informează Agerpres.ro.

Hotărârea, adoptată cu 34 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” şi o abţinere, prevede următoarele valori ale taxei:

  • zona A – 600 de lei/an/vehicul,
  • zona B – 500 de lei/an/vehicul,
  • zona C – 400 de lei/an/vehicul,
  • zona D – 300 de lei/an/vehicul.

Cresc și taxele și impozitele locale

Proiectul prevedea creşterea taxelor şi impozitelor locale cu 2,6% în 2022, conform ratei inflaţiei. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a formulat însă mai multe amendamente, care au fost adoptate, printre care unul privind valoarea acestei taxe. El a explicat că primarii de sector au cerut majorări pentru taxa pentru utilizarea locurilor publice cu parcări de reşedinţă.

Liderul grupului PSD în CGMB, Aurelian Bădulescu, a susţinut că ar trebui consultaţi bucureştenii privind aceste tarife. „Nu trebuie să întrebăm bucureştenii? Şi de ce pe an? Dacă eu sunt proprietarul maşinii doar 4 luni pe an şi după aceea vreau să o vând, cum îmi iau eu diferenţa de bani?”, a susţinut Bădulescu.

Viceprimarul Stelian Bujduveanu a atenţionat că nu se poate face un referendum local privind mărirea sau micşorarea de taxe sau impozite. „Această solicitare a venit din partea Primăriilor de sector şi Bucureştiul funcţionează ca un singur oraş şi atunci e bine să fie ascultaţi primarii de sector”, a explicat Bujduveanu.

Primarul general a mai solicitat eliminarea taxelor pentru eliberarea de duplicate în cazul avizului de urbanism şi pentru eliberarea de copii în format A3 şi A4 după documente solicitate în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public.

„E vorba de informare de interes public şi nu trebuie să împovărăm cetăţenii care doresc să obţină informaţii publice de la noi sau de la primăriile de sector”, a spus Nicuşor Dan.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

5 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

5 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

5 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

5 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

5 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

5 zile ago

Acest website folosește cookies