Ştiri

Demisii în bloc! 17 liberali pleacă din PNL, în semn de protest faţă de alianţa cu PSD

Deputatul Alexandru Kocsis-Cristea a anunţat că cei 17 liberali care s-au dezafiliat deja de la grupul parlamentar al PNL şi care au absentat de la şedinţa de luni a BPN al partidului în care a fost votată lista miniştrilor liberali în noul Executiv vor demisiona marţi din formaţiune.

Să ştiţi că am sperat până în ultima clipă. Nu doar eu, ci toţi cei 17 colegi liberali care ne-am dezafiliat, în semn de protest, din grupul parlamentar al PNL. Chiar am sperat că se vor trezi în al doisprezecelea ceas şi vor spune NU acestei cârdăşii cu PSD. La începutul lunii octombrie am fost 40 de parlamentari din PNL care am semnat scrisoarea deschisă prin care ceream renunţarea la orice discuţie cu PSD şi refacerea de urgenţă a coaliţiei de dreapta.

După ce apelul nostru a fost ignorat, 17 dintre cei 40 am mers mai departe şi ne-am dat demisia din grupul parlamentar. 23 au format un grup distinct care susţinea că soluţia este opoziţia din interiorul PNL”, a scris Alexandru Kocsis-Cristea, luni seara pe Facebook.

El a mai spus că singurul mod în care liberalii absenţi puteau să se opună lui Florin Cîţu era să voteze împotriva acestei liste a miniştrilor partidului în BPN al PNL de luni. „Astăzi a avut loc votul decisiv pentru programul politic comun cu PSD. Au fost 29 de voturi pentru, 10 împotrivă, 9 abţineri şi 17 absenţi. Dintre absenţi, unii au trimis epistole către BPN atacându-l pe Florin Cîţu, simple piruete de imagine fără finalitate. Singurul act prin care se puteau opune cu adevărat ar fi fost VOTUL ÎMPOTRIVĂ. Nu au făcut-o. Aceasta este dovada clară că, în acest moment, nu se poate face nicio opoziţie din interitoriul PNL.

Mâine, alături de ceilalţi 16 colegi care şi-au păstrat coloana dreaptă până la capăt, indiferent de câte presiuni s-au făcut asupra lor, îmi voi da demisia din PNL. Marele Partid Naţional Liberal, cel care a trecut peste Războiul de Independenţă, două Războaie Mondiale şi peste urgia comunistă, a capitulat în mod inexplicabil în faţa lui Klaus Iohannis, un politician mediocru şi meschin care ne-a păcălit pe toţi”, a conchis deputatul.

Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, luni, după votul din conducerea PNL prin care s-a validat guvernarea cu PSD, că în ultimele două luni, au fost încercate mai multe formule şi ajuns la acest compromis, de a face această coaliţie de guvernare. ”Dacă nu făceam acum această coaliţie, toate celelalte alternative erau mult mai dure pentru români”. a spus el.

Despre absenţa multor lideri PNL la şedinţa partidului, Cîţu a arătat că, atâta vreme cât nu au venit, nu ştie cum ar fi votat şi a arătat că lista miniştrilor a primit votul, cu majoritate, fiind prezenţi 60 de membri ai BPN.

Elena Marinescu

Recent Posts

Platforma de socializare TikTok dă în judecată guvernul SUA

TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…

6 ore ago

Falimentul personal, colacul de salvare pentru tot mai mulţi români

În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…

6 ore ago

Undă verde pentru reabilitarea blocurilor cu 90% fonduri europene

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…

7 ore ago

CFR Călători estimează pierderi de peste un miliard de lei în 2024

CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…

8 ore ago

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

9 ore ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

10 ore ago

Acest website folosește cookies