Ştiri

Decizie-surpriză: David Hay pleacă de la conducerea dezvoltatorului imobiliar AFI

David Hay, managerul care a condus în ultimii șapte ani operațiunile locale ale dezvoltatorului imobiliar israelian AFI Europe, și-a anunțat demisia din cadrul companiei.

”Decizia reprezintă o alegere personală a domnului Hay, pe care, deși cu tristețe, managementul grupului a acceptat-o”, spun, într-un comunicat, reprezentanții AFI Europe România, fără a anunța însă cine va fi noul CEO al companiei. Hay va asigura interimatul până la numirea unui nou șef al operațiunilor locale ale israelienilor.

Decizia lui Hay de a pleca de la conducerea AFI Europe România este surprinzătoare, el fiind în ultimii ani artizanul dezvoltării grupului israelian pe plan local prin proiecte precum mallul AFI Ploiești sau cele cinci clădiri de birouri AFI Park din zona Cotroceni a Capitalei. Totodată, în mandatul său au fost creionate proiectele pe care AFI le are în lucru în prezent pe plan local – birourile AFI Tech Park din București, mall-ul și birourile AFI Brașov, precum și primele locuințe ale proiectului rezidențial AFI City din Capitală.

Practic, în momentul în care Hay a preluat conducerea operațiunilor locale ale AFI, compania israeliană avea pe plan local doar un singur activ finalizat – mall-ul AFI Cotroceni.

„După 12 ani în care am ocupat diferite funcții în cadrul AFI Europe și alți 7 ani în care am gestionat operațiunile grupului din România, am decis cu inima grea să trec la următorul pas și să explorez alte oportunități în carieră”, a spus David Hay.


Sursă foto: AFI Europe România

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

3 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

3 zile ago

Acest website folosește cookies