Ştiri

Cu cinci noi magazine, Kaufland a ajuns la afaceri de 2,1 miliarde de euro și peste 14.000 de angajați

Lanțul german de hipermarketuri Kaufland România a încheiat anul precedent cu afaceri de 9,7 miliarde de lei (2,1 miliarde de euro), în creștere cu aproape 6% față de anul 2015.

Avansul vine în contextul în care anul trecut, compania a deschis cinci noi magazine, ajungând la finalul lui 2016 la 112 unități. Între timp, Kaufland, liderul retailului modern local, a mai deschis trei magazine, ajungând în prezent la o rețea locală de 115 hipermarketuri.

La începutul anului, reprezentanții Kaufland România declarau pentru NewMoney că vor să apese pedala de accelerație și să aibă un ritm mai accelerat de expansiune, pe care îl vor menține și în următorii ani, deschizând cel puțin șase noi magazine.

„Pentru anul 2017, planurile Kaufland includ investiții în expansiune, deschiderea de noi magazine, modernizarea tuturor hipermarket-urilor existente în rețea”, potrivit reprezentanților companiei

În anul 2016, o medie de 14.070 români lucrau în cadrul Kaufland România, cu 6% mai mult în comparație cu media anului 2015 . Vârsta medie a angajaților este de 36 de ani.

Andreea Neferu

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

18 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

18 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

18 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

19 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

20 de ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

23 de ore ago

Acest website folosește cookies