Cu cinci noi magazine, Kaufland a ajuns la afaceri de 2,1 miliarde de euro și peste 14.000 de angajați

Andreea Neferu 29/05/2017 | 16:33 Ştiri
Cu cinci noi magazine, Kaufland a ajuns la afaceri de 2,1 miliarde de euro și peste 14.000 de angajați

Lanțul german de hipermarketuri Kaufland România a încheiat anul precedent cu afaceri de 9,7 miliarde de lei (2,1 miliarde de euro), în creștere cu aproape 6% față de anul 2015.

Avansul vine în contextul în care anul trecut, compania a deschis cinci noi magazine, ajungând la finalul lui 2016 la 112 unități. Între timp, Kaufland, liderul retailului modern local, a mai deschis trei magazine, ajungând în prezent la o rețea locală de 115 hipermarketuri.

La începutul anului, reprezentanții Kaufland România declarau pentru NewMoney că vor să apese pedala de accelerație și să aibă un ritm mai accelerat de expansiune, pe care îl vor menține și în următorii ani, deschizând cel puțin șase noi magazine.

„Pentru anul 2017, planurile Kaufland includ investiții în expansiune, deschiderea de noi magazine, modernizarea tuturor hipermarket-urilor existente în rețea”, potrivit reprezentanților companiei

În anul 2016, o medie de 14.070 români lucrau în cadrul Kaufland România, cu 6% mai mult în comparație cu media anului 2015 . Vârsta medie a angajaților este de 36 de ani.

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.