Ştiri

Criză fără precedent în Spania. Se caută milioane de migranţi

Economia spaniolă va avea nevoie de „milioane şi milioane” de migranţi pentru a se menţine la nivelul actual şi vecinii ei trebuie să fie şi ei „pregătiţi să integreze” masiv populaţiile exilate, a declarat joi, la Paris, ministrul spaniol care răspunde de migraţie.

„Spania are în prezent aproape 47 de milioane de locuitori şi vom avea nevoie de 8 sau 9 milioane de persoane numai pentru a ne păstra populaţia activă la acelaşi nivel”, a estimat Jose Luis Escriva, ministru al securităţii sociale, incluziunii şi migraţiei, în cadrul unui Forum al OCDE privind migraţia. „Vom avea nevoie de milioane şi milioane de migranţi în anii următori„, a declarat el.

Declaraţii care fac ecou în Franţa afirmaţiilor care au făcut polemică ale fostului Înalt comisar pentru pensii Jean-Paul Delevoye, care a estimat la sfârşitul lui noiembrie că „demografia europeană şi îmbătrânirea sa” va necesita „50 de milioane de persoane din populaţii străine pentru a echilibra populaţia activă în Europa în 2050”.

„Aceste traiectorii demografice există. Asta se va întâmpla, nu vom scăpa de asta”, a declarat ministrul spaniol. „Trebuie să fim pregătiţi să integrăm în societăţile noastre, dacă vrem să ne conservăm nivelul de confort, un anumit număr de migranţi suplimentari şi populaţia noastră va fi mai mixtă”, a adăugat el, potrivt Agerpres.

„Va trebui să pregătim societăţile pentru acest lucru. Să le explicăm că acest lucru este bun pentru ele, pentru copiii lor şi generaţiile care vin”, a mai spus ministrul. În prezent, a completat comisarul european pentru migraţie Ylva Johansson, există „o lipsă de încredere între populaţie şi responsabilii politici, la nivel european sau la nivel local” în privinţa acestei chestiuni.

În cadrul unei discuţii privind perspectivele migraţiei, Johhansson a mai spus că „cetăţenii europeni vor să primească migranţi care au nevoie de protecţie internaţională şi persoane care vor contribui la economia noastră, dar sunt îngrijoraţi că nu va putea fi gestionată migraţia, că nu va putea fi controlată”. Ea a reamintit că anul trecut 2,5 milioane de migranţi au intrat în Uniunea Europeană, dintre care 150.000 „veniţi clandestin”.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

8 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

8 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

8 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

9 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

10 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

13 ore ago

Acest website folosește cookies