Prețurile medii solicitate pentru locuințele disponibile spre vânzare în România s-au majorat, în al doilea trimestru cu 1,4% față de cele trei luni anterioare, avans similar cu cel consemnat în primul trimestru din 2018). Totuși, ritmul cu care se majorează prețurile s-a diminuat puternic: așteptările actuale ale proprietarilor sunt cu 4,7% mai ridicate față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care, în trimestrul al doilea din 2017, avansul anual al prețurilor ajungea la 13%, potrivit platformei imobiliare.ro
„Începând din a doua jumătate a anului trecut, ritmul de creștere a prețurilor proprietăților rezidențiale a încetinit din cauza volatilității cererii pe segmentul Prima Casă, din cauza scăderii ofertei de proprietăți existente, precum și numărului insuficient de locuințe nou-construite,” spune Adrian Erimescu, CEO al imobiliare.ro.
Cererea pentru proprietăți rezidențiale a avut o evoluție anuală descendentă. Astfel, față de perioada similară din 2017, a existat un declin de 5% la nivelul marilor centre regionale ale țării – în condițiile în care doar trei dintre acestea au consemnat, de fapt, scăderi, respectiv Constanța (-15%), București (-8%) și Brașov (-4%). Dacă anul trecut mulți români s-au grăbit să acceseze un credit Prima Casă din pricina fondurilor limitate, în al doilea trimestru din 2018 lucrurile s-au mai potolit pe fondul creșterii susținute a indicelui ROBOR, unii dintre potențialii cumpărători preferând chiar să-și amâne decizia de achiziție.
„Pentru prima dată în ultimii trei ani, am înregistrat o scădere a cererii în marile orașe: în comparație cu anul trecut au fost cu 5% mai puțini potențiali cumpărători. În trimestrul al doilea din 2018 a avut loc și un ușor recul al vânzărilor. Presiunile evidențiate mai sus au dus la o scădere anuală cu 1,3% a numărului de tranzacții, care au ajuns la 151.481. Pe fondul unei evoluții modeste a economiei în prima parte a acestui an, așteptarea pentru a doua jumătate din 2018 este că la nivel național vor avea loc mai puține tranzacții, în contextul stagnării creșterii prețurilor”, spune Dorel Niță, head of data and research în cadrul Imobiliare.ro și Project Manager al AnalizeImobiliare.ro.
Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…
Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…
Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…
Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…
Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…
Acest website folosește cookies