Cotaţia petrolului a scăzut joi, pe fondul unor noi îngrijorări cu privire la evoluţia cererii, chiar dacă livrările mondiale nu s-au modificat, transmite Bloomberg.
La bursa New York Mercantile Exchange, cotaţiile futures pentru ţiţeiului american West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în luna septembrie au scăzut cu 1% până la 89,80 dolari per baril, abandonând toate câştigurile înregistrate de la debutul războiului din Ucraina, pe măsură ce majorarea dobânzilor şi iminenta încetinire a economiei mondiale ameninţă cererea de petrol.
Miercuri, atât cotaţiile pentru ţiţeiul WTI cât şi cele pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu aproximativ 4%, după ce Administraţia Americană pentru Informatii în Domeniul Energiei (EIA) a dat publicităţii un set de date care arată o cerere surprinzător de slabă de benzină în ultima săptămână. Faptul că stocurile de ţiţei au crescut săptămâna trecută, o surpriză având în vedere că ne aflăm în sezonul vacanţelor când consumul de carburanţi atinge un nivel crescut, a dat naştere la îngrijorări că preţul ridicat al petrolului începe să se resimtă asupra cererii celui mai mare consumator mondial.
Aceste îngrijorări au fost agravate joi de decizia Băncii Angliei, de a majora dobânda de politică monetară cu 50 de puncte de bază, cea mai importantă majorare adoptată după 1995. În plus, Banca Angliei a prognozat că economia britanică va intra într-o recesiune prelungită în ultimul trimestru al acestui an, o situaţie cu care s-ar putea confrunta şi alte economii din Europa continentală, potrivit sursei citate de Agerpres.
Pe partea de ofertă, alianţa OPEC+, compusă din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători de ţiţei, a decis miercuri o majorare nesemnificativă a producţiei, cu doar 100.000 de barili pe zi începând din luna septembrie. Potrivit analiştilor, OPEC+ a decis să aştepte să vadă dacă o recesiune economică globală se va repercuta asupra cererii de petrol şi va duce la scăderea preţurilor, precum şi dacă statele occidentale vor implementa sancţiunile pe care le preconizează asupra petrolului rusesc.
TikTok a decis să dea în judecată guvernul Statelor Unite, în efortul de a opri…
În primele trei luni ale acestui an, aproape 60 de români și-au declarat falimentul personal,…
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă…
CFR Călători estimează pierderi de 1,026 miliarde lei în acest an. Compania a planificat în…
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…
Acest website folosește cookies