Ştiri

Fosta președintă a Coreei de Sud a fost condamnată la 24 de ani de închisoare

 Park Geun-hye (66 de ani), prima femeie aleasă președintă în Coreea de Sud, destituită și arestată însă în martie 2017, a fost găsită vinovată de abuz de putere, corupţie şi coerciţie de către un tribunal de la Seul și condamnată, vineri, la 24 de ani de închisoare, anunță AFP.

Sentința nu este definitivă. De asemenea, Park Geun-hye a fost condamnată la plata unei amenzi în valoare de 18 miliarde de woni, adică 13 milioane de euro. Fostul lider nu a fost prezent în sala de judecată, vineri, când s-a dat verdictul, precizează BBC.

Judecătorul a declarat că fosta președintă a constrâns întreprinderi sud-coreene să plătească zeci de miliarde de woni către două fundaţii controlate de Choi Soon-sil, vechea sa prietenă și confidentă. „Sumele pe care acuzata le-a primit sau cerut, în colaborare cu doamna Choi, se ridică la peste 23 de miliarde de woni”, a precizat judecătorul.

Citiți și: Nicolas Sarkozy, inculpat pentru corupție și finanțarea ilegală a campaniei electorale din 2007

Choi Soon-sil, care a fost judecată într-un alt proces, a fost condamnată, în luna februarie, la 20 de ani de închisoare.

Park Geun-hye, fiica cea mare a dictatorului militar Park Chung-hee (conducător timp de 18 ani, asasinat în 1979), a ajuns la putere, în 2013, cu imaginea de incoruptibilă „fiică a naţiunii”. Ea fost însă implicată într-un scandal de mare amploare, care a dezvăluit legăturile ilegale dintre puterea politică din Coreea de Sud şi marile conglomerate.

În privința ei, Parchetul a cerut 30 de ani de închisoare şi o amendă de 118,5 miliarde de woni (89 de milioane de euro) și a precizat că trebuie să poarte responsabilitatea scandalului.

 


FOTO: Guliver / Getty Images

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

2 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

2 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

2 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

2 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

2 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies