Ştiri

Confirmare. BNR se opune tranzacției prin care OTP Bank ar fi urmat să preia Banca Românească

Banca Națională a României (BNR) confirmă că se opune intenției OTP Bank România de a prelua Banca Românească.

BNR „se opune intenției OTP Bank România SA de a achiziționa o participaţie calificată directă (în proporție de 99,28%), respectiv intenției OTP Bank Nyrt. de a achiziționa o participație calificată indirectă (în proporție de 99,28%), din capitalul social și drepturile de vot ale Băncii Românești SA Membră a Grupului National Bank of Greece”, se arată în comunicatul transmis de banca centrală.

BNR a precizat totodată că, potrivit legislației, motivele din spatele deciziei sunt confidențiale, fiind considerate secret profesional.

”Reiterăm faptul că, potrivit dispoziţiilor art.52 din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, informațiile obținute în cursul exercitării atribuțiilor băncii centrale în domeniul autorizării, reglementării și supravegherii prudențiale a instituțiilor de credit sunt considerate secret profesional și implică respectarea obligației corelative de păstrare a confidențialității, putând fi dezvăluite numai în condițiile expres prevăzute de lege”, transmite BNR.

Tranzacția fusese aprobată de Consiliul Concurenței.

În luna iulie a anului trecut, OTP Bank România a confirmat informațiile din presa internațională privind preluarea sucursalei locale a Băncii Naționale a Greciei – Banca Românească.

La acea dată, reprezentanții National Bank of Greece și ai OTP Bank România au semnat acordul privind achiziționarea Băncii Românești, însă părțile nu au dorit să dezvăluie detaliile financiare ale tranzacției.

În cazul în care achiziția ar fi fost finalizată, cota de piață a OTP Bank România ar fi crescut la aproximativ 4%, devenind astfel al 8-lea jucător pe piața bancară din România.

NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

6 ore ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

7 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

7 ore ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

8 ore ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

9 ore ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

12 ore ago

Acest website folosește cookies