Ştiri

Comisia Europeană a publicat rapoartele MCV: România, criticată dur

Raportul MCV pentru România este cel mai dur din ultimii 10 ani. Experții Comisiei Europene notează că lupta anticorupție a scăzut dramatic, iar activitatea DNA este într-un declin semnificativ, arată un prim draft. Raportul final va fi făcut public în această după-amiază, potrivit Digi24.

Nota critică a raportului privind starea Justiției din România era cumva previzibilă, în contextul în care conflictele din interiorul sistemului judiciar s-au întețit atât în cadrul CSM, cât și între conducerea instituției, asigurată de Lia Savonea, și cea a Ministerului Justiției, în persoana ministrului demis Ana Birchall.

Astfel, CSM primește critici pentru că nu există colaborare în interiorul instituției.

A fost remarcată și descreșterea activității DNA, iar în acest context lupta împotriva corupției a cunoscut o scădere dramatică.

În raport se face referire și la celebra Secție de investigare a infracțiunilor din justiție. Instituția a fost înființată fără a exista o consultare cu actorii din sistem și nu s-a ținut cont de recomandările Comisiei de la Veneția în privința acesteia.

Cele 8 recomandări suplimentare pentru România

Pentru Legile justiției:

  • Suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiției și a ordonanțelor de urgență ulterioare.
  • Revizuirea legilor justiției ținând seama pe deplin atât de recomandările formulate în cadrul MCV, cât și de cele formulate de Comisia de la Veneția și de Grupul de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO).

Pentru numirile/revocările în cadrul sistemului judiciar:

  • Suspendarea imediată a tuturor procedurilor de numire și revocare aflate în curs care vizează procurori în funcții-cheie.
  • Relansarea procesului de numire a unui procuror-șef al DNA care să aibă experiență dovedită în domeniul urmăririi penale a infracțiunilor de corupție și un mandat clar pentru ca DNA să continue efectuarea de anchete profesioniste, independente și imparțiale în cazurile de corupție.
  • Numirea imediată, de către Consiliul Superior al Magistraturii, a unei echipe interimare de conducere a Inspecției Judiciare și numirea, în termen de trei luni, prin concurs, a unei noi conduceri a acestei instituții.
  • Respectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la numirea sau revocarea unor procurori cu funcții de conducere până la intrarea în vigoare a unui nou cadru legislativ, în conformitate cu recomandarea 1 din ianuarie 2017.

Pentru Codul penal și Codul de procedură penală:

  • Înghețarea intrării în vigoare a modificărilor propuse a fi aduse Codului penal și Codului de procedură penală.
  • Relansarea procesului de revizuire a Codului penal și a Codului de procedură penală ținând seama pe deplin de necesitatea de a se asigura compatibilitatea acestor coduri cu dreptul UE și cu instrumentele internaționale în materie de combatere a corupției, precum și cu recomandările formulate în cadrul MCV și cu avizul Comisiei de la Veneția.
NewMoney

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

3 zile ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

3 zile ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

3 zile ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

3 zile ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

4 zile ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

4 zile ago

Acest website folosește cookies