Ştiri

Coca-Cola va produce prima băutură alcoolică în 132 de ani de existență

Anunț neașteptat făcut de Coca-Cola. Compania americană, care controlează peste 56% din piața globală a băuturilor carbogazoase, are în plan să producă prima băutură alcoolică din istoria de 132 de ani a brandului, transmite presa străină.

Băutura alcoolică spumoasă va fi comercializată în Japonia, spun reprezentanții Coca-Cola, și va fi creată dintr-un amestec cu Chu-Hi, o băutură alcoolică populară în rândul niponilor.

Cel care conduce afacerile Coca-Cola în Japonia, Jorge Garduño, a declarat că băutura alcoolică produsă de Coca-Cola va fi comercializată doar în această țară, date fiind „calitățile unice și speciale” ale pieței interne, însă nu a precizat când anume va avea loc lansarea oficială a noii băuturi, transmite The Guardian.

„Nu am mai experimentat în această categorie de băuturi (alcoolice, n.r.), dar este un exemplu al modului de explorare a oportunităţilor din afara ariei noastre”, a mai spus Jorge Garduño.

Vânzările băuturii Chu-Hi, care are un conținut de alcool cuprins între 3% și 8%, au crescut în ultimii cinci ani. Rețeta originală a Chu-Hi se bazează pe alcool distilat combinat cu sucuri de mai multe feluri.

Gusturile se schimbă în lume. Specialiștii spun că tinerii au devenit mai conștienți cu privire la propria sănătate, inclusiv prin reducerea consumului de zahăr. Și consumul de alcool s-a redus, în ultimii 10-15 ani, mai ales în Europa, după cum arată o analiză a Bloomberg.

Afectată de aceste tendințe comerciale, compania Coca-Cola, fondată în mai 1886, a încercat noi strategii de business, astfel că s-a extins inclusiv în zona sortimentelor de apă, cafea, lactate și ceai.

Totuși, în ciuda taxei pe zahăr care va intra în vigoare, în Regatul Unit, luna viitoare, Coca-Cola nu are intenția să-și schimbe rețeta emblematică. „Oamenii iubesc gustul… și ne-au spus să nu ne schimbăm”, spun reprezentanții companiei, care au mai precizat că vor vinde băutura răcoritoare în sticle mai mici și la prețuri mai mari, pentru a compensa impactul impozitului.

 

 


FOTO: Hepta / Mediafax

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

2 zile ago

Acest website folosește cookies