Ştiri

CNCAV: Din 1 februarie începe administrarea vaccinului Moderna, cu rapel la 28 de zile

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) precizează că din 1 februarie va începe administrarea vaccinului Moderna, pentru care doza de rapel se face la 28 de zile. Totodată, din 28 ianuarie se aplică reprogramarea angajaţilor din domenii esenţiale din Etapa a II-a.

O persoană programată iniţial pentru administrarea primei doze la data de 28 ianuarie va fi reprogramată la data de 8 februarie cu rapel la data de 8 martie (28 zile)„, arată CNCAV. Un număr de 35.304 persoane programate iniţial în perioada 28 ianuarie – 11 februarie vor fi reprogramate la un interval de 10 zile.

Începând cu data de 1 februarie a.c., la nivelul centrelor de vaccinare din România, va începe administrarea vaccinului Moderna pentru care rapelul se realizează la 28 de zile. Totodată, începând cu data de 28 ianuarie a.c., se pune în aplicare procesul de reprogramare a persoanelor incluse în Etapa a II-a de vaccinare din categoria domenii esenţiale. Astfel, o persoană programată iniţial pentru administrarea primei doze la data de 28 ianuarie va fi reprogramată la data de 8 februarie cu rapel la data de 8 martie (28 zile)„, a transmis Grupul de comunicare al CNCAV.

Potrivit sursei citate, sunt 35.304 persoane care aveau programare iniţială în perioada 28 ianuarie – 11 februarie şi care vor fi reprogramate la un interval de 10 zile. „În ceea ce priveşte reprogramarea persoanelor din Etapa a II-a din categoria domenii esenţiale, aceasta se face prin intermediul platformei informatice, în ordinea realizării programărilor iniţiale, la centrele de vaccinare unde acestea erau programate iniţial. CNCAV a formulat deja noile cerinţe operaţionale către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, astfel încât procesul de reprogramare să se desfăşoare optim„, precizează CNCAV.

Toate persoanele reprogramate vor fi înştiinţate prin SMS şi e-mail, unde vor fi specificate noile date şi intervale orare pentru administrarea vaccinului. De asemenea, prin e-mail vor primi o nouă recipisă care conţine noile date de programare, existând, totodată, posibilitatea de vizualizare a recipisei în secţiunea „Programările mele”, direct în platformă.

Precizăm că pentru persoanele programate în Etapa a II-a, exceptând persoanele din domeniile esenţiale, se menţine acelaşi ritm de vaccinare. Vaccinarea continuă pentru persoanele din centrele rezidenţiale, dializaţi, persoane nedeplasabile şi cele fără adăpost.

CNCAV a transmis o informare către toate centrele de vaccinare privind aceste măsuri, precum şi Procedura privind vaccinarea cu dozele Moderna, astfel încât ambele vaccinuri să fie utilizate în strictă conformitate cu caracteristicile fiecărui tip de vaccin pentru populaţia planificată.

Vă asigurăm că CNCAV şi toate instituţiile implicate în organizarea şi desfăşurarea campaniei de vaccinare depun cu toată responsabilitatea eforturi pentru ca fiecare persoană programată să beneficieze de vaccin”, a precizat CNCAV.

Elena Marinescu

Recent Posts

Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari în 2023 după reducerea livrărilor de gaze spre Europa

Gigantul rus Gazprom a raportat pierderi nete de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de…

o zi ago

Compania de retail Walmart își închide toate clinicile de sănătate

Walmart, cea mai mare companii de retail din lume, a anunţat că își va închide…

o zi ago

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 62,5 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la data de 30 aprilie…

o zi ago

Macron nu renunţă la ideea de a trimite trupe în Ucraina şi ia în calcul arma nucleară

Preşedintele francez Emmanuel Macron are un plan pentru evitarea unei morţi ”brutale” a UE şi…

o zi ago

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie (VIDEO)

Domeniul Regal Săvârşin nu se va deschide publicului în luna mai, ca până acum, ci…

o zi ago

Peste 3000 de șoferi de TIR și 500 de îngrijitori de persoane din Filipine vor veni în România în 2025

Un proiect pilot inițiat de agenția de recrutare a personalului străin WORK FROM ASIA, prin…

o zi ago

Acest website folosește cookies